Românii se uită la PSD cu speranţă şi ochii umezi de emoţie

De când a murit la Revoluţie şi până astăzi, poporul român îl aşteaptă pe Victor Ponta. Acum, după ce l-am urmărit la congresul PSD, lucrurile îmi par simple, evidente: românii au nevoie de el, pentru că numai Victor şi cu PSD ne vor scoate din negura în care Băsescu ne-a băgat. Acest fapt de netăgăduit este confirmat până şi de distinsul Adrian Năstase, căruia i se pare normal ca preşedintele partidului să fie şi viitorul candidat la preşedinţia României. Logic, nu?

Cum va reuşi salvatorul Victor Ponta să ne scoată din mizerie? Simplu! – prin politicile pe care PSD este pregătit să le implementeze în folosul exclusiv al României, a românilor şi, în general, a tuturor celor care vor să îl asculte în aceste zile de maximă tristeţe pentru poporul acesta simpatic şi ineficient aşezat la porţile Orientului.

Rezolvările există, în număr de o sută, vor fi anunţate, explicit, la momentul oportun, spun social democraţii români. Deocamdată au fost enunţate „în mare”, pentru implementarea detaliilor există un singur hop. În primul rând să scăpăm de Boc şi de „ciuma portocalie”, după care vom descoperi, brusc, că îngrozitoarea criză economică va trece, salariile bugetarilor vor reveni la „normal”, economia muribundă a României va cunoaşte noi culmi ale dezvoltării, iar popoarele apusene asupritoare ale poporului nostru paşnic, primitor şi harnic vor trăi, exclusiv, numai din exporturile Made in România pe care ţara este pregătită să le asigure într-un ritm nebun.

Totodată, prin politicile economice pe care domnul Victor Ponta le ţine pitite în mânecă, investitorii vor rupe bariera de la Nădlac, se vor călca în picioare, se vor plesni cu diplomatul în cap, într-o cursă nebună, pentru a străbate cei 40 de kilometri de autostradă, în drum spre Bucureşti – capitala viitoarei Românii social democrate, acolo unde se învârte ceasul economic al epocii post-capitaliste, vorba distinsului Mircea Cosma, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Conform raţionamentului emanat de la înălţimea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, capitalismul moare. L-aş întreba pe înţeleptul istoric multilateral-dezvoltat Mircea Cosma, conducător desăvârşit al idealurilor socialiste din Prahova, cum va arăta viitoarea Românie post-capitalistă?

Va fi, oare, un fel de China, în care regimul va permite claselor conducătoare să fumeze Kent lung şi să se plimbe cu maşini imperialisto-capitaliste în timp ce asudă în efortul de fericire a proletariatului bizonic? Asta ne pregătesc socialiştii români, în lipsă de idei novatoare?

Pentru că, cititorilor, eu, unul, nu găsesc în discursul populist al stângii româneşti corectitudinea pe care o aştept de la clasa politică a ultimilor douăzeci de ani. De ce nu spune, acum, domnul Victor Ponta, că atât partidul din care cu onor face parte, cât şi PDL, PNL, UDMR, PRM, PNŢCD şi celelalte cohorte de fripturişti, oportunişti, manglitori şi miliardari de carton ai politicii postdecembriste au furat de le-au sărit ochii, pentru interesul propriu, fără să se gândească la binele comun, interesul public şi construirea unei societăţi corecte, în care, după douăzeci de ani, să trăim normal, decent?

De ce nici măcar acum, în acest moment de criză morală, economică, de disoluţie a simbolisticii reprezentate de puterea şi coerenţa statului de drept, tânărul Victor Ponta, reprezentantul noului val de politicieni români, nu îşi începe discursul politic într-un mod onest, cerându-şi scuze, în numele tuturor borfaşilor de stânga, centru sau dreapta, pentru toate relele din ultimii douăzeci de ani, venind, totodată, cu soluţiile concrete pe care, în cel mai sincer mod, le aşteaptă atât mujicul, cât şi mediul de afaceri schingiuit?

Acum, când capitalul politic se strânge la PSD inclusiv prin inacţiune, pe fondul acestei crize transformate în recesiune, liderului aflat pe val îi e teamă să spună adevărul. Sau refuză, păstrând prostul obicei discursiv al tuturor papagalilor politruci care au făcut carieră în cei douăzeci de ani în care ni s-a furat speranţa de mai bine – manipularea prin omisiune şi populism.

Ponta preferă să plătească poliţe, căzând în capcana unui război mediatic în care argumentul forte dezvoltat de liberali, pedelişti şi pesedişti se rezumă la imbatabilul raţionament mioritic „ba p-a mă-tii”. După ce suduie, scuipă şi arată degetul mijlociu, politicianul român rămâne dezgolit de substaţă.

Vreţi să vedeţi unde stăm? Care este starea naţiunii, acum, în pragul erei „postcapitaliste”? Ce calitate are „elita” politică românească?

Să ne întoarcem la definiţia populismului implementat, cu talent, de minţile luminate ale ineficientului imperiu ţarist de la sfârşitul de secol XIX. În lupta cu industrializarea occidentului, ruşii au avut revelaţia ideologică a unei mişcări politice prin care bizonul de rând aflat, încă, în Evul Mediu, era transformat, din punct de vedere teoretic, într-un model etic şi social.

Această ideologie perversă implementată, în cele din urmă, în Soviete şi nu numai, susţinea, cu tărie, că „Populismul” este atitudinea favorabilă satisfacerii cerinţelor, a dorinţelor poporului. Dicţionarele imperialiste răuvoitoare, desigur, au adăugat o completare la această definiţie: „… uneori chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia (n.r. poporului)”. Recunoaşteţi acţiunea? Nu-i aşa că o putem găsi la toată clasa politică subdezvoltată a României contemporane? Aştept, aşadar, cu interes, să trecem, odată pentru totdeauna, măcar în secolul XX. Se bagă cineva, băi, politicienilor?

Sebastian Ignat

Vântu i-a tras clapa lui Geoană – o variantă dintre multe altele

Un fleac, m-ai ciuruit, Traiane.

Nu intru în detalii, îi las pe iluminaţii de la televizor să îşi îndeplinească norma la comentarii mult mai plauzibile decât cele de pe acest modest blog. Ceea ce vreau, totuşi, să adaug, este o opinie strict personală, pornind de la o întrebare simplă: Ce a căutat, totuşi, Mircea Geoană, acasă la Sorin Ovidiu Vântu, la o zi înainte de marea confruntare electorală din turul doi al alegerilor prezindeţiale din 2009?

Înţelegem de la SOV că Geoană a avut nevoie să meargă la bunul său prieten pentru a se relaxa. Probabil că ibricul lui Vântu face o cafea senzaţională, iar mâinile sale fermecate şi vorba dulce suplinesc, cu succes, efectele unui masaj tailandez. Este posibil.

Sigur că nu excludem, doamnelor şi domnilor, varianta în care Vântu l-a chemat la raport pe intimul său prieten, Mircea, pentru a se înţelege în ceea ce priveşte problema lui Popa Nicolae, urmărit general pentru frauda de la FNI, cu ani în urma, condamnat la 15 ani de puşcărie în România. Hoţ dovedit, acolitul lui Vântul, fugit din ţară de ani de zile.

Popa a fost arestat la Jakarta prin filialele Interpol, urmând să fie adus la Bucureşti în cătuşe. Popa devine, astfel, principalul martor care l-ar puta trimite pe Sorin Ovidiu Vântu la puşcărie, după megaescrocheria FNI, care a lăsat atâta şi atâta lume credulă pe drumuri, la propriu.

De fapt, problema lui Vântu, acum, nu este acapararea totală a Poştei Române, ci devine, strict, o problemă de libertate personală alegerea sau nu a lui Mircea Geoană la Preşedinţia României. De asta nu se doreşte, în anumite cercuri oculte de interese, câştigara unui nou mandat pentru Băsescu. Asta este explicaţia simplă, logică, clară şi indubitabilă.

La partea a doua a scenariului, insist în rândurile următoare. Întâi, aş vrea să spun că gestul în sine, prin care, cu o zi înainte de dezbaterea finală televizată pentru alegeri şi cu trei zile înainte de ziua votului mergi, la miez de noapte, în casa unuia dintre cei mai acuzaţi oameni din România pentru fraude de miliarde de dolari, este o imbecilitate fără margini.

Nu contează, acum, faptul că Geoană, prin prostia gestului său i-a înfipt asul în mânecă lui Băsescu, ci faptul că, pur şi simplu, s-a dus la Vântu, după o zi întreagă de mitinguri electorale, pentru a discuta, la o cafea, nimicuri, aşa cum a spus Geoană. Cu acelaşi Vântu despre care Mircea Geoană declara, cu doar o zi înainte, că este un personaj malefic. Minciuna şi patetismul său l-au dărâmat aseară, nu Băsescu.

Ceea ce mi se pare foarte interesant este că, după vizita la Vântu, în care Geoană s-a relaxat, ca la un centru SPA, după cum declară chiar SOV, Mircea Geoană a venit la confruntarea electorală cu Băsescu total nepregătit. Şi nu mă refer aici la situaţiile stânjenitoare în care s-a băgat singur şi pe care Traian Băsescu, cu această capacitate intuitivă şi spontaneitate de care a dat dovadă de multe ori, a speculat-o la maxim, de la legi  pe care Geoană le-a confundat, până la contracte la nivel naţional strategice despre care nu avea habar, din postul său de preşedinte al Senatului României. Mă refer la cu totul altceva. Ca să dezvăluim până la capăt  stupiditatea gestului prezidenţiabilului Geoană, am observat, cu toţii, că acestuia i-a lipsit un lucru simplu, şi anume asul din mânecă, lovitura de graţie. Cum este posibil să te duci la Vântu şi, de acolo, să pleci cu NIMIC? Deci, revin, ce a căutat Geoană la SOV? A fost invitat, s-a dus. Probabil cu speranţa că Vântu îi va livra arma electorală atomică. Acesta i-a oferit, însă, o cafea. Nu vi se pare nimic ciudat până acum? Mie da. Se pare că Geoană a căzut, ca un copil de grădiniţă, în capcana vizitei şi, tot el, probabil că, după ce a plecat, a rămas, puţin pe gânduri, întrebându-se, în ceaţă, oare de ce m-o fi chemat ăsta dacă nu mi-a zis nimic decât despre arestarea lui Popa de la FNI.

Cu alte cuvinte, eu cred că Vântu a jucat la două capete. I l-a oferit lui Băsescu pe tavă pe un candidat slab cum e Geoană, a întors scorul. iar Geoană, experimentatul diplomat care lucrează în campania electorală cu interlopii, a pus botul şi s-a dus în vizită, uitând că este al doilea om în stat, iar serviciile de securitate şi monitorizare sunt cu ochii pe el. O greşeală de strategie îngrozitoare. Şi uite-aşa, revenim la vorba că Vântu face şi desface guverne. De data asta, la televizor, în direct.

Timişoara

Timişoara nu este, neapărat, liberală, ţărănistă, sau pedelistă. Este anticomunistă. Este împotriva mitocăniei brigadierilor vopsiţi în binefăcători inventaţi ai neamului românesc. Timişorenii au arătat, încă odată, că se disociază de România. Pentru că Timişoara este altceva. De aici, de la noi, din urbe, Timişoara este un loc îndepărat nu numai la propriu ci, din păcate, şi la figurat. De fapt, stimate domn Antonescu, acolo, la Timişoara, este România bunului simţ. Acolo, azi, la Timişoara, timişorenii au ieşit în stradă când Geoană a pronunţat, în faţa unei audienţe rânjite, închisă între patru pereţi, numele lui Corneliu Coposu. Geoană, moştenitorul lui Ion Iliescu, acest individ gol, cu o anvergură umană şi politică asemănătoare cu cea a statutului unei  furnici pierdute în anonimatul muşuroiului, a avut obrăznicia, nesimţirea, aroganţa, imbecilitatea, neobrăzarea, să pronunţe numele unui OM. Mai mult de atât, a declarat, senin, că până şi Domnul Coposu ar fi de acord cu această aroganţă a Prostănacului de a candida la preşedinţie. Unde am ajuns, doamnelor şi domnilor, unde am ajuns? NU trebuie să fi fan Băsescu ca să vomiţi la auzul unei asemenea nesimţiri. Domnnule Geoană, Coposu era secretarul lui Iuliu Maniu, care a făcut puşcărie alături de şeful său. Maniu a murit în puşcăria comunistă, Coposu a spălat veceurile de acolo mai mult de zece ani, ca să fie înjurat după 1990 de înaintaşii tăi, scuipat, agresat, intimidat, batjocorit. CĂPOSU’ – mai ţineţi minte? Adunarea de la Timişoara, în care Geoană, Antonescu, Johhanis şi Ciuhandru au semnat un memorandum de sprijin în această campanie electorală, bazat pe pactul pentru o guvernare “stabilă” a avut loc într-un spaţiu închis, departe de timişoreni. Locuitorii Oraşului Martir, însă, au ieşit în stradă, pentru a-i da lui Ciuhandru ultima lor atenţie. Eu nu cred că acest om va mai ieşi primar la Timişoara, E părerea mea. Primarul s-a lăsat păcălit. Geoană, probabil, i-a promis că, după ce PSD va fi la guvernare, va fi ajutat cu bani pentru municipiul său. iar Ciuhandru, devenit, peste noapte, un spirit mult mai practic decât omul pe care îl cunoşteam eu acum zece ani, a acceptat, frecându-şi mâinile cu gândul la bani. LINIŞTE – asta e propaganda lui Geoană. S-a întrebat cineva, în ultimele două săptămâni, cum Dumnezeu se unesc PSD, PNL, UDMR şi alţii cu atâta îndârjire? Nu o fi cumva foamea de bani,d e interese, de Putere, de tot ce înseamnă demersul dement de a depăşi criza de la guvernare, unde te mai poţi juca cu nişte bani către clienţii politici. Crede cineva vreo clipă că oameni ca Geoană, Iliescu, Patriciu, Vântu, Voiculescu şi alţii militează în aceste zile pentru salvarea naţiei? Hai să fim serioşi, tot acest scenariu sinistru va fi dezvăluit, în adevărata lui oroare, dacă Geoană devine, începând cu săptămâna viitoare, preşedintele ţării. Poate mă veţi contrazice, eu asta cred. Dar ştiţi ceva?. Înainte de a mă înjura aici, aşteptaţi vreo şase luni. Şi vom vedea ce am făcut şi de cine ne-am lăsat manipulaţi în ultimele luni. Clica aşteaptă.

Băsescu trebui să plece. Că aşa vor românii. Really?

Băsescu este:

chior, beţiv, afemeiat, dictator, şi, dacă ne aducem bine aminte, se pare că ar avea şi înclinaţii gay. Adică se arde în cur, dos, găoz, ochiul maro, curuleanu, sau alte expresii atât de uzitate de băieţii de cartier. Ăsta era laitmotivul campaniei agresive desfăşurate de PSD Prahova în 2004. Vă mai aduceţi aminte fiţuicile A 4 aruncate pe străzile Ploieştiului chiar în ziua alegerilor prezidenţiale de atunci, în acea perioadă în care Chiorul de Basescu s-a întâlnit cu Arogantul Năstase la TVR, sub bagheta lui Cristian Tudor Popescu? Băsescu era desenat în costum marinăresc, cu bretele, înconjurat de sticle. Pe hârtiile respective, urmaşii patetici din PSD a propagandistului Goebbels au scris, parcă, “JOS, CHIORU POPONAR”. Care era treaba atunci cu “poponarii”?

Tot în campania din 2004, candidatul Basescu a susţinut că va garanta drepturile minorităţilor sexuale din România. Evident că acest mesaj din campania electorală a fost preluat de adversarii politici după un principiu simplu: românul, acest popor care îşi păstrează, în mod tradiţional, specificul naţional – de la tăvălirea muierii cu puterea pumnului până la coma alcoolică, în drum spre casă, de la serviciu -  mentalitatea arhaică, chiar precambriană, a fost surescitată eficient de propaganda PSD. Ceva de genul: Fraţilor, Băsescu ţine cu poponarii, adică e poponar, adică noi nu suntem, deci noi suntem mai buni. Concluzia, aceeaşi: “JOS CHIORU”.

După cinci ani de la alegerile acelea, obiceiurile sunt neschimbate. Avem, în Prahova, dar şi în ţară, primari bătuţi la propriu. Avem panouri murdărite, avem mesaje de un populism dezgustător, avem manipulări grosolane şi mai avem ceva extrem de toxic: Avem ziarişti care mint cu neruşinare, de această dată DINTR-O  CONVINGERE dementă. dacă atunci, în 2004, se limitau la concepturi de articole printate pe bani, acum au ajuns să creadă în idealul omenirii: JOS BĂSESCU! 

Continuăm cu marinarul. Ce a mai făcut Băsescu? A înjurat-o pe o ţigancă împuţită de la Antenele lui Voiculescu, lansând, astfel, o modă în PSD Prahova, ai cărui membri importanţi şi-au comandat tricouri imprimate cu “Ţigancă împuţită”. Deosebit. A făcut haos. Toate babele care visează, în loc de pensia decentă, mai degrabă, la un autograf de la Nea Nelu, spun asta, convinse: Băsescu a creat haos, domne! Deci, desigur, JOS BĂSESCU!

A, flota, uitasem. Băsescu, desigur, a vândut şi Flota? Care flotă? Aia pentru care premierul Nicolae Văcăroiu a semnat, în Grecia, actele de înstrăinare către armatorul grec. Aia e flota vândută de Băsescu. Deci, cum spuneam? A, da, JOS BĂSESCU? Fraţilor, vă las să rumegaţi aceste argumente. O spun cu tristeţe, resemnare şi chiar silă. Dar ştiţi de ce? Pentru că, în contrapartidă, avem Mircea Geoană, Compania şi, nu în ultimul rând, Camarila.