Pe voi v-a sunat vreodată un broker dement?

„Bună ziua” (pe un ton urlat în telefon). Eu: „Bună ziua”. „Domnul Ignaaaat?”. Eu: „Da, vă rog!”. „Domnule Ignaaaaaat, suntem dela AstonMarket, aţi auzit de noi, domnule Ignaaaaaat?”. Eu: „Nu”. „Domnule Ignaaaat, aţi tranzacţionat vreodată acţiuni pe bursăăăă?”. Eu (deja iritat): „Nu!”. Tipul (urlă în telefon şi vorbeşte repede): „Domnuuuule Ignaaaaat, vă sun pentru că astăzi, pe bursă, se întâmplă nişte fenomene de care trebuie să profitaţi la maaaxim. Înţelegeţi, dooomnule Ignaaat?”. Eu: „Nu mă interesează, vă mulţumesc pentru telefon”. Dobitocul (întrerupându-mă, la fel de agresiv, urlând de parcă i-a băgat cineva degetele în priză): „Doooomnulleeee Ignat, nu mă luaţi pe mine aşa, dumneavoastră nu vreţi să profitaţi de oportunitatea aceastaaaaa, vă daţi seama că vorbim, astăzi, despre fluctuaţii extraordinare care vă pot aduce un profiiiit de peste 60 la sutăăăă, domnule Ignat, este şansa dumneavoastrăăăăă”.

Eu: „Măi băiatule, de unde ai numărul meu de telefon?”. Dobitocul: „Domnuuuleeee Ignat, dumneavoastră mă urmăăăriţiii? Este o oportunitate de care trebuie să profitaţi acuuuum?”. Am închis, după care, cu tensiunea pe roşu, mi-am văzut de treabă, la locul de muncă.

 

Aston Markets este cea mai agresivă firmă de la care primesc apeluri. Cred că a trecut un an de când m-au sunat prima dată. La interval de aproximativ o lună, mă sună câte un tembel agresiv care mă umple de spume.

Mereu, povestea se repetă. În afară de băieţii ăştia, au mai sunat câteva firme de tranzacţionare acţiuni (e un fel de găinărie din care, din câte am studiat eu, nu câştigi mai nimic, pierzând, în schimb, timp şi bani). Odată mi-am păstrat calmul şi am încercat să discut omeneşte cu unul dintre operatori. Băiatul ăla a fost de bun simţ, şi-a cerut scuze după ce mi-a recitat, în mare, povestea prin care am trecut mai devreme cu dobitocul dela Aston.L-amrugat să nu mai revină. A încercat, totuşi, să mă roage să citesc mailul său, că poate găsesc ceva interesant. Este singura discuţie civilizată pe care am purtat-o cu un astfel de agent sau broker, sau cum Dumnezeu s-or numi oamenii ăştia.

 

În rest, sună nişlte tipi care reuşesc, după câteva secunde de dialog, să îţi doreşti să îi cauţi, să îi calci pe cap şi să le scoţi toţi dinţii din gură. Obrăznicia nu are limite, iar ei profită de slăbiciunea statului, a organelor de cercetare, dar şi de oamenii care, trăind agresivitatea cotidiană, uită că tocmai au fost jigniţi de câte un astfel de dobitoc tupeist, ştergând abuzul odată cu închiderea telefonului.

Eu, astăzi, scriu rândurile acestea, după un an de hărţuire. Data viitoare când mai sunt sunat, le fac plângere la poliţie şi mă ducla Bucureştisă îi caut, ca să discutăm. Dar vreau o şedinţă de brokeraj cu oligofrenul despre care vă vorbeam mai devreme. Să stea în faţa mea şi să îmi urle despre avantajele brokerajului şi cât de ignorant sunt că nu reuşesc să empatizeze cu el.

Un sfat pentru Aston Markets, sau marketing, sau cum se numesc, că nu reuşeşti, prin telefon, din cauza urlatului operatorului, să înţelegi clar numele companiei de brokeraj respective: Nu mai angajaţi proşti, indivizi agresivi, pentru că, efectiv, nu reuşesc să convingă categoria de public a cărei interes îl căutaţi. Un tip care îmi spune mie, la telefon, că nu înţeleg nimic şi că el, un mucos de 20 de ani, este deştept, nelăsându-mă nici măcar să întreb ceva, nu vă aduce decât pierderi. Iar una dintre ele reprezintă un proces făcut ca la carte, sau o campanie de presă prin care să vă desfiinţăm, indiferent dacă vă schimbaţi firma şi lucraţi sub o altă identitate, plângeri la poliţie şi, în general, bătaie de joc, aşa cum faceţi şi voi cu oamenii pe care îi sunaţi.

Republicanul se simte anvelopat de Volosevici

Într-un articol în care redactorul nu pare să-şi fi luat, la timp, medicaţia, săptămânalul Republicanul tratează problema reabilitării blocurilor din Ploieşti într-un stil demn de România Mare:

„Banii din reabilitarea blocurilor se duc în campania electorală a PDL/ Anastase şi Gogoşevici îşi bat joc de ploieşteni” – aşa sună titlul articolului publicat de colegii de la Republicanul.

Analizând materialul, nu există informaţii, cel puţin în varianta online, pe republicanul.ro, că ar fi vorba despre pamflet sau orice alt gen jurnalistic unanim acceptat. Înainte de a fi catalogat drept portocaliu împuţit, sau slugă a pedeliştilor, vă invit să parcurgem, împreună, lectura jurnalistică. La final, oligofrenilor setaţi, încă de pe acum, să calomnieze sub protecţia anonimatului, le doresc tastare plăcută! Totodată, o să mă abţin de la alte comentarii, recunosc, am prieteni la Republicanul, deci chiar nu am nimic de împărţit cu ziariştii de acolo. Sper să fie înţelepţi şi să înţeleagă mesajul fără alte interpretări tâmpite.

Titlul aminteşte de Roberta Anastase şi domnul „Gogoşevici” (porecla atribuită primarului Andrei Volosevici de către jurnalistul Dragoş Pătraru, directorul săptămânalului altPHel).

„Tupeul pedeliştilor nu cunoaşte limite, iar risipitul banilor publici, o constantă a administraţiei portocalii, s-a accentuat în ultima perioadă – mai ales după prăbuşirea partidului în sondaje. Preşedintele PDL Ploieşti, Andrei Volosevici, risipeşte banii publici pentru a-i face campanie “protectoarei” sale, ajunsă, din chiloţii în care a defilat ca Miss România, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Conştienţi că românii nu vor uita prea curând cum le-au fost tăiate salariile, pensile şi, după caz, concediile pentru creşterea copiilor, pedeliştii s-au aruncat în proiecte costisitoare, susţinute din bani publici.”

Prima concluzie ar fi că un redactor de la Republicanular fi rămas, precum Ana lui Manole, zidit sub polistirenul risipit de Volosevici, cumpărat „pe bani publici”, pentru „a-i face campanie protectoarei ajunsă din chiloţii în care a defilat ca Miss România preşedinte al Camerei Deputaţilor”. A doua concluzie este cea legată de chiloţii protectoarei care a defilat ca o nenorocită pe podiumul de miss. Şi a ajuns la CameraDeputaţilor– deci, cum spuneam, o zdreanţă, doamnelor şi domnilor!

Gata, am terminat de citit materialul. Poate descoperim împreună genul jurnalistic abordat. Uite, nu o să mai fiu răutăcios, vă las pe voi să trageţi concluziile. Deci, click http://www.republicanul.ro/index.php?act=show&id=articol&ids=17209

Alo, Primăria Ploieşti, amendează-te întâi tu, singură, dup-aia treci la contribuabili!

Primăria Ploieşti anunţă, printr-un comunicat de presă, că a amendat câteva firme de pe Bulevardul Republicii pentru „neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare” a deszăpezirii pe trotuarele din faţa propriilor sedii.

În acelaşi comunicat se mai spune că Poliţia Locală Ploieşti a notificat 37 de persoane fizice şi juridice pentru a înlătura zăpada de pe trotuarul din faţa imobilelor.

Municipalitatea ne reaminteşte nouă, cetăţenilor, obligaţiile legale, adică să lăsăm trotuarul lună în faţa casei. Cu alte cuvinte, minţile luminate cu lanterna din fruntea noastră, ne predau, acum, când Ploieştiul a devenit domeniu schiabil, lecţii de civilizaţie.

Primăria Ploieşti are dreptate: suntem nişte nesimţiţi şi trebuie să fim amendaţi. Cum e posibil să tratăm cu atâta indiferenţă evereştii din faţa caselor? Cum?! Dar chiar nu ne este ruşine?

Eu, unul, ţin să aduc mulţumiri municipalităţii pentru că m-a informat asupra obligaţiilor mele. Dar dacă tot e calamitate afară şi primăria a trecut la amendat şi avertizat contribuabili pentru că sunt nişte nesimţiţi, vreau, în primul rând, să îl văd pe Prigoană amendându-se singur pentru „efectuare necorespunzătoare a deszăpezirii”, iar pe Volosevici la fel.

Pentru că municipalitatea, ca orice alt organ al statului român, uită să ne anunţe şi dacă, eventual, avem şi drepturi, nu numai obligaţii. Mă refer, desigur, la dreptul de a circula cu maşina, în primul rând, la dreptul de a nu mai face, de două săptămâni, crize de nervi la volan, că de obligaţii sunt sătul.

Mă doar fix în cot că nu a mai fost o iarnă că asta din 1800 toamna. Nici nu ştiu câte utilaje are Prigoană sau câte SGU care, apropo, s-a mişcat mult mai bine decât operatorul Rosal, vreau doar, când traversez oraşul, măcar pe arterele principale, să nu mai văd crestele Bucegilor.

Să laşi munţi de zăpadă încă o zi şi încă o zi, după ce ţi-ai mişcat cel puţin o dată dosul ca să o strângi în grămăjoare de trei metri înălţime mi se pare prostie. Dar dacă aţi fi avut şi o remorcă în spate, în timp ce aţi strâns munţii, să şi luaţi zăpada, ce era?

Nu ştiu cine îi dă sfaturi primarului în această perioadă geroasă, dar un asemenea demers nu face decât să sporească înjurăturile la adresa sa.

Păi, cum poţi să amendezi nişte persoane fizice sau firme (care, e drept, au obligaţia, aşa cum spune primăria, să deszăpezească), când pe Republicii nu mai vezi tramvaiul când vine în staţie, sau pietonii care îl aşteaptă. Ţin să informez, cu onor, primăria, că pe Republicii, la ora la care scriu acest text, nu se circulă decât pe o bandă pe sens. Azi noapte cred că s-au strâns mormanele de zăpadă în munţi, dar au fost lăsate aşa.

Deci, amendaţi-vă singuri!

După care, când voi veţi reuşi să vă faceţi treaba, iar lumea nu va mai fi batjocorită, accept să plătesc şi eu amendă dacă nu îmi curăţ zăpada din faţa casei, sau oricine nu respectă legea. Până atunci, repet, nu vă mai bateţi joc de oameni!

PS: Zilele trecute am auzit că primarul nu mai doarme de câteva zile, luptând cu nămeţii. Ok, cunoscându-l pe Volosevici, probabil că a făcut ca trenul, terorizându-i pe angajaţii dela Rosalşi din primărie. Ştiţi, însă, care e problema? Prigoană a dormit dus în perioada asta. Fără remuşcări.

EBA şi Paul Lambrino / Scurtă lecţie de istorie pentru o domnişoară europarlamentar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză prinţului Paul autointitulat  „de România”, respingând recursul Majestăţii Sale Regele Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul.

 Paul Lambrino, partenerul de Ceardaş al lui Traian Băsescu, între o cumetrie cu Bercea Mondialu’ şi un botez cu bebeluşul Carol Ferdinand, a bătut din palmele princiare, probabil satisfăcut, chiuind regal de bucuria succesului.

Domnişoara europarlamentar EBA s-a grăbit să anunţe şi domnia sa „succesurile” lui Paul pe Twitter: „felicitări!!!”.

Iată, deci, că există şi familii fericite în România: familia Băsescu poate fi mândră – tocmai a primit confirmarea că finuţul Carol Ferdinand, cu binecuvântarea unei instanţe străine şi cu aprobarea veselă a ICCJ, poartă urme, pe ici, pe acolo, de Carol al II-lea.

Ce poate fi mai satisfăcător pentru Traian Băsescu decât o nouă palmă dată „trădătorului” Mihai I, regele tuturor românilor, şeful statului român în cel mai cumplit moment al existenţei statale: al II-lea Război Mondial – decât această decizie a ICCJ?

După ce Traian Băsescu a analizat în gura mare, cu fineţea binecunoscută, momentul prăduirii ţării de către ruşi, găsindu-l vinovat pe Majestatea Sa Regele, preşedintele republicii noastre vesele şi-a îndreptat înţeleptul său braţ spre un alt vlăstar regal mai mic, aşa, mai de statura domniei sale: Prinţul Paul.

Cu Lambrino se înţelege bine dl. Băsescu.

Orice român de bun simţ recunoaşte că Traian Băsescu are dreptate: niciodată nu ar putea să se simtă confortabil în prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai I. Nu pentru că Regele nu ar fi făcut bişniţă pe vapor, şi, în consecinţă, nu se ridică la standardele lui T.B., ci pentru că Regele înseamnă totul, iar T.B. înseamnă doar un mandat, maxim două. Din acest motiv nici fostul prim-secretar Ion Iliescu nu l-a înghiţit pe Majestatea Sa.

Dreptul divin va învinge, ani-lumină de acum înainte, carnetul de partid.

Reamintesc răuvoitorilor, dezinformaţilor, dar şi domnişoarei EBA, o mică pagină de istorie a Statului Român.

Zizi Lambrino, bunica prinţului Paul, s-a născut în data de 3 octombrie 1898,la Roman, în judeţul Neamţ.

Zizi a fost fiica generalului român Constantin Lambrino.

După ce se înfiripă povestea de dragoste dintre tânărul prinţ Carol al II-lea şi Zizi Lambrino, în timpul Primului Război Mondial, când în fruntea statului şi a Casei Regale Române se afla Majestatea Sa Regele Ferdinand, tatăl MS Carol al II-lea, îndrăgostitul prinţ părăseşte unitatea militară română din Târgu Neamţ pe care o comanda, adică dezertează, şi fuge, împreună cu iubita sa, Zizi Lambrino,la Odessa, deghizat în uniformă de ofiţer rus, în data de 13 septembrie 1918.

Acolo cei doi se căsătoresc, împotriva prevederilor legale ale Statului Român dar şi a Statutului Casei Regale a României, care permitea, în acel moment, membrilor săi numai căsătoria cu persoane din alte case regale.

IMPORTANT pentru domnişoara EBA, dar şi pentru domnul preşedinte Traian Băsescu: Conform legii statului român, căsătoria avea nevoie de votul şi aprobarea Parlamentului pentru a fi legală, fapt care nu s-a întâmplat niciodată.

În fine, aici probabil că am stârnit râsul domnului preşedinte – ce naiba, auzi, votul Parlamentului!

Totuşi, într-o monarhie constituţională, votul parlamentului şi alte astfel de nimicuri contează, spre uimirea noastră, a celor de azi, republicani de la 1947 încoace.

Dând curs cererilor guvernului, a societăţii civile, dar şi a Legii, Regele Ferdinand dă dispoziţia ca fiul său, prinţul Carol al II-lea să fie arestat. La începutul anului 1919, Tribunalul Ilfov a anulat căsătoria celor doi realizată împotriva prevederilor legale ale statului român.

Aventurierul prinţ a continuat relaţia cu iubirea sa, Zizi Lambrino, în anul 1920 născându-se Mircea Grigore Lambrino, tatăl domnului Paul de România.

Mircea Grigore Lambrino este fiul nelegitim, născut după anularea căsătoriei şi nerecunoscut de Carol al II-lea.

Principele Carol a fost trimis de către tatăl său, MS Regele Ferdinand, într-o călătorie în afara graniţelor, cu scopul de a-l îndepărta de Zizi Lambrino.

Sub presiunea autorităţilor române, Zizi s-a stabilit în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea, cu o rentă anuală de 110 000 de franci francezi.

Trebuie ştiut că aventura dela Odessaa reprezentat un imens scandal în societatea românească de atunci, existând voci în cadrul statului român care au cerut condamnarea la moarte a prinţului Carol pentru trădare de ţară, după ce acesta şi-a părăsit unitatea militară pe care o conducea pentru aventura sa cu Zizi Lambrino.

Revenind la cronologia evenimentelor, în 1921, Carol al II-lea se căsătoreşte cu Alteța Sa Regală Elena, Principesă de Grecia şi Danemarca, mama Majestăţii Sale Regele Mihai I de România.

Da, Casa Regală a Greciei este „importată” din Danemarca, aşa cum Casa Regală Română şi-a început drumul sub auspiciile favorabile ale casei germane de Hohenzollern – Sigmaringen şi protectoratul împăratului francez Napoleon al III-lea.

Ca să ştim exact cine este Regina Mamă Elena, mama Regelui nostru, reamintesc, pentru domnişoara EBA, că Elena a fost fiica lui Constantin I,  regele Greciei şi a soţiei sale, Sofia de Prusia.

Elena și Carol s-au căsătorit la Atena, pe 10 martie 1921. Ei erau veri de gradul al II-lea, străbunica lor fiind celebra regină Victoria a Marii Britanii. Regina Victoria, stimată EBA, adică ruda Majestăţii Sale Regele Mihai I, a fost cel mai important şef de stat al timpurilor sale, întinzând pe tot mapamondul graniţele colonialismului Imperiului Britanic.

Mai pe înţelesul tuturor, a fost puţin mai mondială decât finu’ Bercea.

Revenind, este de remarcat prima impresie a prinţesei Elena, când a călcat pe pământ românesc:

„Biata Grecie, mică şi distrusă de atâţia ani de suferinţă! Ce deosebită este această Românie plesnind de bunăstare şi deja vindecată de rănile recentului război!“, notează Regina Elena în caietele sale de amintiri.

În data de 25 octombrie, 1921 s-a născut Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

Căsătoria dintre Carol al II-lea şi regina Elena n-a durat decât până în 1928, când cei doi soţi s-au despărţit, după cea dintâi abdicare a lui Carol.

Când Carol a renunţat pentru prima dată la tron, părăsind România după ce începuse legătura cu Magda Lupescu, Regina Elena a rămas în ţară împreună cu fiul ei, Majestatea Sa Mihai, fără a deţine însă nici o poziţie oficială şi fără a fi membră în consiliul de regenţă care conducea ţara în locul regelui minor Mihai.

Parlamentul României a ratificat în 1926 abdicarea lui Carol şi a acordat Elenei titlul de Prinţesă a României. În 1928, în urma insistenţelor lui Carol al II-lea şi la recomandarea guvernului român, ea a acceptat să divorţeze.

Când Carol s-a întors în ţară, în urma unui aranjament sprijinit de Iuliu Maniu, care a regretat ajutorul dat în scurt timp, şi a fost proclamat rege, în 1930, au fost făcute câteva tentative de împăcare, la iniţiativa guvernului, dar când a devenit clar că, de fapt Carol, care se instalase la palat împreună cu metresa lui, nu dorea această împăcare, divorţul s-a finalizat, iar în urma şicanelor din partea regelui, Regina-Mamă Elena a fost silită să plece în exil, în 1932, şi s-a retras la Vila Sparta din Florenţa.

La reinstaurarea pe tron a regelui Mihai I, în 1940, după ce tatăl său a părăsit România în unul dintre cele mai cumplite momente ale existenţei statului român, Regina – Mamă a revenit în ţară şi i-a fost fiului său un suport moral de neînlocuit.

Regina Elena i-a fost alături în toată perioada neagră a războiului, şi la 23 august 1944, când românii au întors armele, după ce Regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Antonescu.

Elena a presimţit şi dezastrul comunist. Elena l-a sprijinit pe Mihai şi când acesta a declanşat celebra „grevă regală“, refuzând să semneze aberantele acte impuse de sovietici. I-a fost alături fiului său şi când au luat din nou calea exilului, goniţi de comunişti.

Amintim că în timpul celebrei greve regale, studenţii au ieşit în Bucureşti pentru a protesta împotriva guvernului pro-sovietic, anunţându-şi sprijinul pentru tânărul lor rege. Uralele „Trăiască Regele Mihai” au fost scăldate în sânge, Piaţa Palatului fiind scena unor fapte oribile.

Sigur, dacă ar fi fost actualul preşedinte, ar fi stat cu pieptul gol în faţa drezinei Anei Pauker, aşa cum a declarat fratele acestuia, Mircea Băsescu. Mai mult, probabil că domnul preşedinte s-ar fi înrudit de atunci cu familia Lambrino.

Familie care târăşte, acum, simbolul monarhiei române prin instanţe nu pentru recunoaşterea vreunui drept principial, ci pentru bani, pentru avere.

Sper să fi lămurit acum, împotriva oricărei instanţe lumeşti, şi pe contestatarii Regelui, dar şi pe domnişoara EBA, căreia îi doresc multă sănătate şi înţelepciune, nu asupra dreptului divin, neapărat, ci măcar despre DREPTATE.

Regele ar merita asta, după o viaţă purtată în slujba poporului care l-a primit drept monarhul său legal şi recunoscut pe întreg globul, aici sau în afara graniţelor, ori în exil.

Românii sunt obligaţi să nu se mai îndoiască în privinţa acestui subiect, odată pentru totdeauna.

PS:

De reţinut că nu există instanţă în această lume care să statueze dreptul de apartenenţă la o familie regală, ci numai şeful case regale. Şeful Casei Regale a României este Majestatea Sa Regele Mihai I.

Care, spre corecta informare a contemporanilor dezinformaţi, a fost uns de Patriarhul României.

Patriarhul României de atunci, doamnelor şi domnilor cititori, nu se compara cu şefii Ortodoxiei Române de astăzi.

Acum, când biserica arată ca o societate cu răspundere limitată, când vechiul obicei al cumpărării indulgenţelor a fost reactualizat, în epoca modernă de către BOR, Biserica Ortodoxă Română, prin vremelnicii săi conducători, săvârşeşte o mare nedreptate faţă de Rege, spre satisfacţia unor politruci la fel de vremelnic înscăunaţi.

Scriitorul şi teologul Dan Ciachir a sintetizat totul într-un interviu de anul trecut, realizat înaintea discursului Regelui din Parlament, când nu se cunoştea dacă Patriarhul Daniel, invitat de către Casa Regală a României în cadrul şedinţei solemne, va participa la moment:

“Regele – monarhul – este unsul lui Dumnezeu. Puterea regelui emană dela Dumnezeu.

În perioada Vechiului Testament au fost judecătorii care conduceau, dar oamenii nu i-au agreat şi atunci Dumnezeu a spus: “ veţi avea regi”.

Şi şi-au asumat regi. De altfel, Dumnezeu însuşi când îşi asumă firea omenească, prin Iisus Hristos – cum este perceput? Ca profet, arhiereu si rege. Sigur, El spune – “Împărăţia mea nu este din lumea asta”. Este o împărăţie spirituală, o regalitate spirituală, dar este regalitate.

Regele Mihai este singurul moştenitor al Bizanţului în viaţă.

Dar singurul şi între cei patru regi ai României. Primii doi regi unşi de Biserica noastră erau catolici – Carol I si Ferdinand.

Carol al II lea era ortodox, aşa cum spunea Constituţia din 1923, dar nu a fost uns rege niciodată în biserică.

Mă veţi întreba când a fost uns de Biserică Regele Mihai: când avea 5 ani, în 1926, iar tatăl său a renunţat la titlul de Principe Moştenitor.

La noi monarhia are aproape 700 de ani. În Bizanţ , când exista o vacanţă imperială sau împăratul era plecat, Patriarhul juca rolul pe îl joacă astăzi preşedintele Senatului – de locţiitor al şefului Statului.

În linie dreaptă – Regele Mihai este ceea ce se cheamă episcop al treburilor din afară. Nu este episcop prin hirotonire, dar funcţia sa nu e simbolică, ci reală, concretă.

Şi este ultimul om în viaţă de pe planetă care are acest drept.

Regele Mihai este singurul moştenitor al Bizanţului în viaţă, întrucât Ţarul Nicolae al II lea al Rusiei nu a avut un urmaş, regele Greciei – Constantin abdică în 1967  – mama sa a vrut să-şi păstreze religia catolică – şi deci pierde aceste prerogative. După asasinarea regelui Alexandru al Iugoslaviei în 1934 la Marsilia şi a ministrului francez de externe Louis Barthou şi decăderea din drepturi a lui Boris, în Europa mai rămâne doar Regele Mihai de România.

Sunt trei prerogative foarte importante pe care numai el le păstrează – nu are cum să le transmită direct.

Regele Mihai, în calitatea sa de episcop al treburilor din afară, intră în Sfântul Altar prin Sfintele Uşi Împărăteşti, drept pe care nici preotul nu-l are, ci numai episcopul.

Când ne împărtăşim, preotul ne dă cuminecătura cu linguriţa. Dar regele Mihai are dreptul să o ia cu mâna proprie – n-a uzat însă niciodată de această prerogativă. Din smerenie.

Regele era cel care înmâna cârja unui ierarh, mitropolit, episcop – este un obiect simbolic al puterii. După abdicarea silită a regelui, în iunie 1948, este ales noul patriarh – Iustinian, după moartea lui Nicodim. Şi a făcut pe regentul profesorul Parhon, care era formal şeful Statului şi îi înmânează în plin regim comunist cârja.

E în interesul Bisericii să amintească faptul că puterea monarhului sărbătorit în aceste zile (25 octombrie – ziua Regelui Mihai) de la ea derivă, dela Biserică, şi implicit dela Dumnezeu. Dar iată că Sinodul este mai aproape de actuala putere a statului decât de aceea unsă, învestită de Dumnezeu, pe cale divină” – extras dintr-un interviu apărut pe voxpublica.realitatea.net

FAPT DIVERS. Generalul. Piaţa

FAPT DIVERS. Generalul. Piaţa

via FAPT DIVERS. Generalul. Piaţa.

Să plângem cu Adrian Năstase

Să plângem cu Adrian Năstase

via Să plângem cu Adrian Năstase.

24 ianuarie, între miting şi ocaua mică

24 ianuarie, între miting şi ocaua mică

via 24 ianuarie, între miting şi ocaua mică.

EDITORIAL APH: Ce se poate spune despre „revoluţie’

Ce se poate spune despre „revoluţie

via EDITORIAL APH: Ce se poate spune despre „revoluţie’.

Revoluţia 2012: Bravo Jandarmeria, sictir Antena3, sanchi legea Sănătăţii

Am trăit să o văd şi pe asta: tocmai ce ascult o reporteriţă a Antenei 3, Simona Boţog care, fleşcăită de penetrabilul moment, transmite în direct, de la Piaţa Universităţii, spunând, cu voce tremurândă, că simte această revoltă ca acum 22 de ani. Dacă eram în locul patronului său, sunam la directorul de post să îi desfacă contractul de muncă, rugând-o să transmită astfel de ştiri deontologice de la ea din baie, eventual pentru mă-sa care e în sufragerie, nu în ora de vârf, adresându-se tuturor românilor.

Reporteriţa fleşcăită (incoerentă): „Oamenii care sunt aici invocă Revoluţia, Timişoara, sunt convinşi că vor face orice în această seară, au murit (!) pentru învingerea tiraniei, pentru căderea comunismului, probabil preşedintele Băsescu nu e la Cotroceni…”.

„Sunt oameni care s-au săturat, oamenii sunt în stradă şi asta dovedeşte că nu au mai putut rezista” (Sandra Stoicescu, din studio).

Simona ia legătura: „Sunt câini cu care au venit jandarmii, sunt oameni care au venit aici, a fost un moment în care oamenii furioşi au încercat să rupă cordoanele (…) nu este exclus ca jandarmii să trimită întăriri pentru că oamenii sunt furioşi şi par să scape de sub control…”.

Sandra ia legătura în mână şi bagă băţul în gard: „Este exprimarea liberă a oamenilor care sunt furioşi, s-au săturat…”.

„Revoluţionar” (în studioul Antenei 3) către purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „De ce îl apăraţi pe Băsescu, mai bine aţi protesta, ACOLO SUNT ROMÂNI, SUNT PĂRINŢII NOŞTRI, SUNT COPIII NOŞTRI”.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „Noi apărăm statul şi cetăţenii, nu suntem în slujba niciunui partid sau conducător anume”.

Sandra Stoicescu: „Am văzut că aveţi colegi la Cotroceni, credeţi că vin manifestanţii acolo?”

Bogdan Chireac (fost jurnalist, actual analist de ocazie): „A lovi în civili este începutul revoltei populare în adevăratul sens al cuvântului”.

Tocmai am schimbat postul că îmi venea să vomit. Se cuvine să comentez, pentru că, din punctul meu de vedere, este intolerabil ce se întâmplă.

Pe scurt: nişte lichele de la televiziunea unui hoţ comunistoid nenorocit incită la anarhie, încercând să manipuleze în scopul dobândirii de foloase politice.

Pe un post naţional de televiziune se incită la violenţă (încurajarea manifestanţilor) subminarea autorităţii statului şi anarhie (incitarea jandarmilor prin expresii de genul „dar şi dumneavoastră aveţi 25 la sută salariul tăiat şi un ministru ca Igaş” ) şi manipulare odioasă: compararea, la televiziunea unuia dintre cei mai ticăloşi profitori ai post-decembrismului ieşit direct din tenebrele serviciilor secrete comuniste, a Revoluţiei Române, unde sute de copii şi tineri nevinovaţi au spălat cu sângele lor caldarâmul de la Inter şi nu numai, cu înghesuiala din 14 ianuarie 2012.

La o televiziune de căcat, cu oameni care put a căcat de la o poştă, se aruncă cu căcat pentru ca poporul acesta înghiţitor neostenit de rahat să primească circul care îl ţine în acelaşi căcat în care se zbate de la facerea republicii până în zilele noastre.

La un preşedinte de căcat avem ceea ce merităm: o clasă politică de căcat, o presă de tot căcatul şi nişte manifestanţi căcăcioşi care scriu Libertate pe bannere şi urlă la televizor „Jos Băsescu”. Şi când mă gândesc că era doar o dezbatere publică despre proiectul legii sănătăţii!

Când mă uit la revoluţia inventată de antenele lui Felix, îmi amintesc cu scârbă şi dispreţ de cretinii purtători de chipiu care scandau în faţa Cotroceniului „Ieşi afară javră ordinară”, afişând bannere cu premierul ţării (prost sau bun, nici nu contează) având atârnat, în locul nasului, un dildo, penis, adică o pulă de cauciuc.

Are dreptate vagabondul de Băsescu să se comporte aşa: la aşa popor mizerabil, o flegmă la mişto de la el se încadrează perfect în peisaj.

PS: Pentru dobitocii care se pregătesc să mă catalogheze drept băsist nenorocit sau pro-PDL mai explic ceva:

Populaţia e disperată pur şi simplu. E sătulă şi de tipologia Băsescu, dar şi de celelalte tipologii sinistre care ne-au distrus speranţa în ultimii 20 de ani. Nenorociţii ăştia merită puşi la zid şi împuşcaţi, în frunte, desigur, cu Ion Iliescu. Se cuvine, însă, să remarcăm că foamea îi scoate pe români din casă. Pe cehi nu i-a scos foamea. Pe unguri nu i-a scos foamea. Cultura protestului se rezumă, aici, la melodia aia pe care o auzi la nunţi: „Cu ce m-am ales în viaţă, ce-am băut şi ce-am mâncat şi pe cine-am strâns în braţe”.

Şpriţ, haleală, futut.

Clasa politică ştie asta, Băsescu ştie asta, Antena 3 ştie asta, clasa politică ştie asta. Ne merităm soarta. Vă doresc revoluţie plăcută! Jos Băsescu, trăiască Arafat, sus Patria, hai Petrolul, Sandra, ia legătura!

 

Sluga Ignat dedică acest text slugilor Dragoş Pătraru, Mihai Nicolae şi Bogdan Stoica

Ştiu că majoritatea dintre dumneavoastră urmăriţi, scârbiţi probabil, jalnica prestaţie a televiziunilor naţionale de ştiri. Comportamentul celor care ar trebui să vă informeze, în mod corect, echidistant, este la secole depărtare în raport cu aşteptările oricărui om civilizat, care a vizionat măcar un breaking news la CNN sau BBC.

În România, menirea primordială a breslei noastre a fost dată uitării, în cele mai multe cazuri, iar contribuţia la această stare de fapt nu se poate atribui neapărat unei clase politice eminamente virusată de parvenitism şi corupţie, ci tocmai breslei noastre, a celor care ne-am pregătit în meseria asta pentru a vă livra informaţii corecte, zi de zi. Din păcate, tot Băsescu, cu hăhăiala care îi caracterizează conduita publică, a sintetizat corect hidoşenia mass-media: „tonomate”.

Împinşi de un avânt pudic, opozanţii politici l-au admonestat, atunci, pe şeful statului, lătrând pe televizoare o critică acidă împotriva acestuia: cum îşi permite un preşedinte să se coboare la un asemenea nivel al discursului? Fondul problemei a fost ocolit, încă odată, cu bună ştiinţă: ceea ce a sugerat Băsescu este adevărat sau nu?

Dintre toţi ciuvicii de la Realitatea sau Antene, nu s-a găsit nimeni să dezaprobe, ferm, că ar exista măcar un sâmbure de adevăr în zicerea preşedintelui. Au preferat manipularea gri: ocoleşte esenţa, denaturând prin inducerea unui alt subiect în prim-plan: în cazul de faţă, limbajul de mahala al lui Băsescu.

Eu spun aşa: la o presă de mahala, avem un preşedinte de mahala, care întoarce perversa de pe Târgu Ocna după limbajul jurnalistului „tonomat”.

Sigur că nu este „politically” corect limbajul preşedintelui faţă de jurnalişti, dar guriştii care isterizează zilnic opinia publică, în cel mai jalnic mod cu putinţă, se pot numi jurnalişti?

Eu, unul, mă mir de audienţa mult prea ridicată a Realităţii sau a Antenei, după ce opinia publică românească a putut să citească stenogramele în care fostul ministru Codruţ Sereş (PC) era dădăcit la telefon de „profesorul” Dan Voiculescu, raportul de slugărnicie dintre oficialul statului român din acel moment şi acuzatul turnător la Securitate sub nume de cod „Felix” reprezentând unul dintre cele mai greţoase episoade citite de subsemnatul.

Acolo, Felix îi indica ministrului Sereş că va fi contactat de un reporter al Jurnalului Naţional (cotidian aflat în grupul de presă INTACT patronat de familia Voiculescu) pentru a i se spăla imaginea. Mai mult, Voiculescu îi spune lui Sereş că îl va suna pe Marius Tucă pentru a perfecta interviul.

Sau despre episodul „Stenogramele lui Vântu” vă mai amintiţi? Suptul prin batistă despre care SOV pomenea în discuţia cu şeful Realităţilor, despre „futaiul” pe care trebuie să îl aplice „organizaţia” la comanda sa? Despre televiziunea naţională care era comparată cu maşina lui SOV? Bagă SOV cheia în contactul Realităţii, iar Realitatea porneşte, „tati”, e clar?

Dar despre stenogramele în care apare analistul de talie mondială Bogdan Chireac, fost aspirant la şefia Ministerului de Externe, în care cuvântul „futut” este introdus în diferite combinaţii în conversaţia cu inestimabilul Dorin Cocoş, soţul ministresei Udrea, vă mai amintiţi?

Dar despre zvonurile din presa bucureşteană, conform cărora analista de talie planetară C.D. îşi depune icrele manipulării contra unui tarif stabilit emisiune/victimă anihilată aţi auzit?

Presa naţională culege ceea ce a semănat, după ani de jucat strâmb, iar presa locală trăieşte o dramă asemănătoare.

Mai nou, în presa ploieşteană câţiva jurnalişti sunt acuzaţi de trafic de influenţă, lobby imoral, sau golăneală în formă pură. Oricare dintre aceste trei variante pot fi valabile, dacă citiţi istoricul conflictului din ultimele zile, în care jurnaliştii angajaţi la trustul Prahova, patronat de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, latră la jurnaliştii de la Alpha TV, televiziune legată ombilical de numele sindicalistului Liviu Luca. Şi invers – toată lumea latră la toată lumea.

Jurnaliştii de la Alpha TV, Telegraful de Prahova şi observatorulph.ro au dezvăluit, zilele trecute, o mega-combinaţie prin care Vama Prahova ar urma să se mute într-un spaţiu al lui George Stanciu, ginerele fostului primar Emil Calotă, fără ca instituţia respectivă să organizeze o licitaţie pentru alegerea unei variante performante preţ/locaţie.

Bogdan Stoica şi Dragoş Pătraru sunt acuzaţi că au susţinut o campanie publică bazată pe şantaj şi manipulare a opiniei publice în favoarea perfectării tranzacţiei de închiriere dintre Stanciu şi instituţia Vămii.

Dragoş Pătraru îi acuză pe jurnaliştii de la Alpha TV că sunt slugile lui Luca. Prins într-un conflict de interese cel puţin jenant, după părerea mea, Dragoş Pătraru are cătarea strâmbă, de două zile încoace, neţintind nimic. Nişte zoaie aruncate în capul lui Mihai Nicolae şi a celor de la Alpha TV fără direcţie şi plecate, din punctul meu de vedere, într-un demers de redesenare a întregului scenariu.

Să nu fiu înţeles greşit: nici Mihai Nicolae (www.observatorulph.ro) nu e vreun sfânt. Eu, unul, după o discuţie contradictorie, de acum câţiva ani, cu Nicolae, mi-am dat demisia din firma acestuia, unde am lucrat, pentru o perioadă scurtă, ca jurnalist. Nu i-am purtat pică, pentru că atunci, la nervi, am hotărât să încep aventura proprie care s-a numit Actualitatea Prahoveană. Au trecut, deci, cinci ani de la acel moment. Mihai Nicolae a fost, de-a lungul timpului, ajutat de diverse grupuri de interese pentru a-şi susţine publicaţiile pe care le-a condus. Ca şi mine, Nicolae a încercat să construiască strategii mai mult sau mai puţin eficiente de marketing pentru a subzista, că de îmbogăţit nu poate fi vorba.

La fel şi Dragoş Pătraru. Alături de Dragoş Pătraru există oameni care îl subvenţionează, efectiv, pentru ca revista altPHel să existe în continuare.

Modul de a face bani, din perspectiva patronului de presă locală, este acelaşi în toate variantele: finanţatori puternici cu care legi relaţii de prietenie, etc

Dragoş Pătraru, însă, a făcut o greşeală, din punctul meu de vedere, care îl va urmări întreaga sa viaţă profesională: a calomniat şi insultat colegii de breaslă. Aici nu mă refer la incultură, ci la ticăloşia de a-i cataloga pe toţi drept slugile unor grupuri de interese, fără a recunoaşte, totodată, că nici tu, la rândul tău, nu eşti simbolul virginităţii.

Atunci când o să-l aud pe Dragoş Pătraru că spune „Bercea şi Luca sunt nişte nenorociţi”, dar adaugă, în continuare, „… dar eu ştiam că Bercea şi Luca sunt nenorociţi şi atunci când primeam bani de la ei ca la balamuc, că nu eram tâmpit, dar îmi trebuiau bani ca să îmi fac meseria şi să îmi susţin publicaţia mea în continuare, iar nenorociţii ăia m-au susţinut, jegul ăla de Bercea mi-a botezat copilul, subsemnatul fiind în cunoştinţă de cauză că e un corupt nenorocit, dar atunci mi-a plăcut, iar acum recunosc că nu îmi mai place Bercea, motiv pentru care îl fut la mine, în ziarul meu altPHel”, numai atunci o să accept ca Dragoş Pătraru, colegul meu de breaslă, să spună despre alţii că sunt slugi nenorocite sau cum îi mai botează domnia sa.

Atunci când Dragoş Pătraru primea „sprijin” de la naşul Bercea, fără număr, jurnalistul ştia foarte bine cu cine are de-a face. Sigur că există puncte comune în care sunt de acord cu Dragoş Pătraru. Asupra lui Bercea şi Liviu Luca planează acuzaţii dintre cele mai diverse. Dar nu de azi, de ieri, sau de atunci când Dragoş a rupt prietenia cu cele două personaje.

Dragoş ştia tot, iar în momentul în care va recunoaşte că şi el poate fi catalogat drept slugă, conform algoritmului său în exprimarea publică, îl voi crede atât eu, cât şi opinia publică informată din acest oraş şi judeţ, atunci când scrie despre mine sau despre altcineva că este o slugă nenorocită.

Până atunci, exerciţiul său, chiar dacă, în cazul unor jurnalişti, politicieni sau oameni de afaceri poate fi unul corect, nu face nici cât o ceapă degerată.

O să încep eu să fac, aici, un scurt exerciţiu de redesenare a isteriei care macină presa asta amărâtă din Prahova:

Dragoş Pătraru nu este sluga lui Sebastian Ghiţă. Dragoş Pătraru îşi face meseria de jurnalist, cu carte de muncă, în cadrul trustului Prahova, ocupând funcţia de director la Televiziunea Prahova, patronată de controversatul om de afaceri Sebastian Ghiţă. Totodată, Dragoş Pătraru, împreună cu jurnalistul Radu Baicu, este fondatorul revistei de satiră altPHel, dar şi a revistei Fair Play de Prahova, transformată în portal online.

Mihai Nicolae nu este nici el sluga lui Liviu Luca sau Sorin Mihai. Jurnalistul Mihai Nicolae este fondatorul portalului de ştiri www.observatorulph.ro, site cu un trafic foarte bun în peisajul presei locale prahovene, jurnalistul putând fi urmărit şi pe postul de televiziune Alpha TV, în emisiunile moderate de jurnalistul Marius Nica, care nici el nu este sluga lui Liviu Luca.

Cei doi jurnalişti activează, în mod onest, sub sigla unei televiziuni legate de numele controversatului sindicalist Liviu Luca, nimeni nefiind sluga cuiva, decât poate, eventual, Luca să fie sluga altcuiva, dar aici este doar o speculaţie de presă pe care nu o dezvolt, neavând datele necesare să o fac, aşa cum nici Sebi Ghiţă nu ar fi de capul lui dar, tot aşa, fără documente, nu pot confirma că Ghiţă ar fi sluga cuiva sau că ar sta drepţi când primeşte anumite telefoane de la oameni importanţi, cărora le spune „Da, şefu’, scuze şefu’, am înţeles, şefu’, trăiţi!”.

Bogdan Stoica nu este nici el sluga cuiva, ci doar un jurnalist care încearcă să-şi facă meseria profesionist, demarând un proiect online care, astăzi, se dovedeşte a fi un veritabil succes în peisajul on-line prahovean. Site-ul fondat de jurnalistul Bogdan Stoica se numeşte www.ph-online.ro .

Nimeni nu este sluga nimănui pentru că nici eu nu cred că Ana Maria de la mine din redacţie este sluga mea doar pentru că societatea la care sunt administrator îi dă salariu. Ana Maria este angajatul societăţii pe care o patronez şi, în cadrul unui contract reciproc acceptat, prestează o activitate profesională onestă – grafician, în cazul colegei amintite. Numai dacă ajungem să ne respectăm pe noi, între noi, vom ajunge ca şi lumea să ne respecte. Cât despre subiectul George Stanciu-Vama Ploieşti, penibil pentru unii, fără cuvinte.