Standard

bob-si-sebi.JPG

A patra putere în statul cui?

Scenariu cu babe, în faţa blocului sau, după caz, pe băncuţă, lângă poartă: Ia uite, maică, ce a scris ziaristul ăla… s-a luat de domnul Iliescu…sau de domnul Tăriceanu, sau de domnul Vadim… dar-ar holera peste el, ptiu, Doamne iartă-mă, că nu blestem, de obicei… De ce ar trebuie ziaristul ăla nesimţit care s-a luat de nea Nelu să păţească o astfel de afurisenie habar n-am. Probabil pentru că a criticat acid. A formulat acuzaţii iar babele, ca şi majoritatea românilor, au şi ele simpatii. Poate neo-comuniste, ori, fără să ştie, neo-naziste…Iar critica doare, la orice nivel. Nu are nici cea mai mică valoare dacă valoarea informaţiei este sută la sută verificată, dacă este pură sau alterată de interese conexe, concretizate prin presiuni diverse la care, de multe ori, este supus omul din presă. Important este că, oricât de hoţ ar fi criticatul iubit de babe, ziariştii trebuie să-şi ţină pliscul, în aserţiunea acestora, şi să-şi vadă de drumul lor, obraznicii naibii… Nu să se ia de Făt Frumos de la Cotroceni, din Pipera ori de la balamuc, că avem şi astfel de personaje prin fauna politică românească. Pe de altă parte, mamaiele cu batic comentează, la fel ca şi consumatorii de prin birturi, critică, bârfesc şi combat, în urma aceloraşi articole scrise de aceiaşi oameni înjuraţi mai devreme. Cu alte cuvinte, citesc, vizionează şi ascultă presă, se vor a fi informate.

Acelaşi gen de limbaj huliganic îl găsim şi la vârful ţării, al judeţului sau al municipiului. Parcă îi văd, dis de dimineaţă, pe politicieni, când citesc ziarul la cafea, cum rumegă printre dinţi câţiva morţi, dumnezei sau cristoşi, la adresa aceloraşi nesimţiţi care se iau de ei şi de treburile lor obscure. Comportamentul burtoşilor parveniţi vremelnic, pe scena politică şi publică, este, invariabil, asemănător cu cel scălâmbat de babele şi beţivii de prin birturile patriei. Hoţii politruci care se umflă, precum băşica, de la atâta comision calorizant, se simt lezaţi de unele articole şi au, uneori, un tupeu ieşit in comun. Îmi amintesc şi acum, după aproape doi ani de zile, cât de iritat am fost de un ţăran securistoid care, după ce a servit înainte de Revoluţie la Secu, îngroaşă acum rândurile imbecilităţii parlamentare sub numele de deputat PSD Ristea Priboi. După dezvăluirile istoricului Marius Oprea care, ascultând povestea dizidentului Werner Sommerauer a decis să facă publică istoria, bulbucatul de Priboi s-a oţărât şi a aruncat cu flegme în direcţia dizidentului, căutându-şi prin instanţe onoarea lui de securist calomniat. Pe bani mulţi, ca să nu mai îndrăznească pârlitul ăla de Werner să-l acuze că l-a bătut el, ditamai parlamentarul, în beciurile Securităţii după revolta braşoveană din 1987. Hoţul strigă hoţii iar nedreptatea este, uneori, strigătoare la cer. Raportată parcă direct la nivelul tupeului unor mizerabili autentici îmbrăcaţi în costum de aleşi ai neamului. Presa a semnalat, şi atunci, acest caz. De nenumărate ori. Societatea nu a reacţionat decât prin aceleaşi babe şi aceiaşi beţivi. Nimic nu se uneşte, doar se comentează. Asta e România. Ziariştii fac scurtă la mână şi în Prahova – cel puţin unii din ei, din ce în ce mai puţini la număr – prezentând nenumărate acuze la adresa tuturor şefilor de prin politichia locală. Răspunsul sau reacţiile întârzie să apară. Nimeni nu face nimic. Nici un organ de anchetă nu mişcă un ac, oricât de tare ar urla ziarul. Principiul „câinii latră caravana trece” funcţionează, în continuare, nederanjat de nimeni. Culmea culmilor, tot ziaristul rămâne cel înjurat. Dintre toate beneficiile meseriei, rămâi cu cititorii lipsiţi de reacţie şi cu satisfacţia de a fi scris un text bun. Şi de a fi înjurat, uneori, de lume. Că în rest, Poliţia doarme, DNA-ul e într-un concediu permanent iar Parchetul e la parchet, vorba unui coleg de breaslă. Deci a câta putere în stat ziceam că e presa?

   Plângere penală pentru fiul lui Nicolae Oprea Tranzacţie dubioasă în favoarea patronului societăţii URBAN 

(SUB)EVALUATORII

Patronul URBAN SA este implicat într-un proces penal în care, alături de directorul holdingului său şi de executorul judecătoresc Matei Sebastian, este acuzat că a preluat un imobil şi terenul aferent supus procedurii de executare pentru recuperarea unor datorii, la un preţ subevaluat, cu aportul „prietenos” al executorului judecătoresc. De la suma de 4 miliarde de lei vechi, fiul fostului viceprimar al Ploieştiului a reuşit să pună mâna pe teren cu numai un miliard ROL. 

  

Radu Ştefan Oprea, fiul fostului viceprimar pesedist Nicolae Oprea, are bafta de a fi, pe lângă fiul de bani gata al unui tată „bazat”, un mare norocos în domeniul afacerilor. Holdingul URBAN, patronat de acesta, cu spate puternic de partid, mai ales în perioada 2000-2004, când firma a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă a cifrei de afaceri, s-a impus cu autoritate pe piaţa de construcţii locală şi nu numai. În perioada sus-amintită, simpla pronunţare a numelui acestei societăţi legate ombilical de persoana fostului vice-primar Nicolae Oprea garanta parafarea unor contracte avantajoase cu statul. Pe lângă numeroasele tranzacţii din piaţa construcţiilor, holdingul lui Radu Oprea s-a implicat şi în geşefturi imobiliare, lucru normal, de altfel, ţinând cont de domeniile de activitate abordate, cu precădere, de către Urban S.A.. Pe lângă construcţiile propriu-zise, vândute la cheie, un mare succes în planul afacerilor imobiliare îl poţi avea dacă participi la licitaţiile organizate de executorii judecătoreşti, în vederea recuperării creanţelor de la cei care nu-şi mai pot achita datoriile garantate cu ipoteca imobiliară. Aici se învârt interese mari, pentru că, de obicei, imobilele sau terenurile supuse executării se pot achiziţiona la preţuri mult subevaluate faţă de valoarea reală de piaţă din acel moment. Pentru că trăim în România, la capitolul licitaţiilor organizate de executorii judecătoreşti apar numeroase probleme concretizate în scandaluri şi procese interminabile între executat, executor şi cel care a dobândit, prin licitaţie, imobilul supus acestei proceduri. La fel s-a întâmplat şi în cazul de faţă.

Acuzaţii

Povestea noastră executorie cu bani nenumăraţi şi cu prieteşuguri profitabile începe odată cu plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti de către Maria Adalgiza Farmache, în care se regăsesc, în colţul inculpaţilor, executorul judecătoresc Mihai Sebastian, administratorul firmelor Urban Electric SA şi MBTT Development SRL, Mihail Ştefănescu, expertul evaluator Ioan Maghiar şi ultimul, dar nu neapărat cel din urmă, Radu Ştefan Oprea, director general al Urban Electric şi MBTT Development SRL. Grupul este acuzat de subevaluarea unui patrimoniu supus executării silite, în scopul acaparării unui teren şi al unui imobil la un preţ cu mult mai mic decât valoarea reală a bunurilor tranzacţionate prin intermediul biroului executorului judecătoresc Matei Sebastian. Maria Farmache, în vârstă de 80 de ani, spune că activele s-au vândut la o valoare derizorie, prin diminuarea ilegală a preţului de pornire la licitaţia organizată de executor.

 Evaluator cu orbul găinilor

În anul 2004, terenul şi imobilul bătrânei Maria Farmache a intrat în executare, în urma unei datorii pe care bătrâna în vârstă de 80 de ani nu a putut să o returneze. Executorul judecătoresc Matei Sebastian a întocmit dosarul cu numărul 130/2004 pentru a recupera datoriile către creditor prin procedura de executare silită. Cu alte cuvinte, femeia garantase împrumutul cu patrimoniul compus dintr-o clădire şi un imobil situate în comuna Dumbrăveşti, judeţul Prahova iar acum, pentru că nu a reuşit să de banii înapoi, urma să îşi achite datoriile cu o parte din contravaloarea terenului vândut prin executorul judecătoresc. Evaluatorul Ion Maghiar a estimat valoarea întregii proprietăţi supusă executării la suma de 3.859.260.000 ROL. Evaluatorul a omis, în mod ciudat, evaluarea unei cuve-basculă cu capacitatea de 20 de Tone, în stare de funcţionare, care se afla pe proprietate. Utilajul aflat în stare de funcţionare poate ajunge la valoarea de 300.000.000 ROL. La sesizarea Mariei Farmache, exexutorul Matei Sebastian a întocmit, în data de 5 august, 2004, un proces verbal prin care se obliga să solicite refacerea raportului de expertiză.

 Omisiuni

De aici, lucrurile se complică. În data de 7 februarie 2005, Matei Sebastian a organizat licitaţia de vânzare a patrimoniului bătrânei Maria Farmache. Obligaţiile executorului judecătoresc, în astfel de situaţii, sunt stipulate clar în lege: „publicaţia de vânzare se va afişa la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit şi la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul”. În schimb, conform documentelor semnate de Matei Sebastian, acesta, în calitatea sa de executor, a afişat publicaţia de vânzare numai la biroul său judecătoresc. Cu alte cuvinte, bătrâna de 80 de ani, neanunţată de nimeni, trebuia să bată zilnic drumul la biroul lui Matei Sebastian, pentru a avea ocazia să afle de licitaţia de vânzare a proprietăţii sale. Despre care, bineînţeles, a aflat după ce s-a vândut către firma URBAN.

 Oprea se bate cu Oprea şi câştigă, în mod incredibil, Oprea!

La licitaţia ţinută în lipsa bătrânei Maria Farmache s-au prezentat două firme, respectiv MBTT Development şi Urban Electric SRL. Putem bănui că a fost o concurenţă acerbă la această licitaţie, din moment ce în spatele celor două firme este acelaşi Radu Oprea. Aceiaşi asociaţi şi aceiaşi administratori s-au „bătut” pentru a-şi adjudeca terenul şi imobilul evaluat la aproape 4 miliarde. După câteva încleştări crâncene, învingătoare a fost firma Urban Electric SRL care şi-a adjudecat terenul la preţul de, ţineţi-vă bine, un amărât de miliard de lei vechi.

Licitaţia a pornit bine pentru cele două firme ale aceluiaşi om. Trecându-şi sedii diferite la firme, în ciuda faptului că Registrul Comerţului dă aceiaşi adresă pentru Urban şi Development, se reuşeşte diminuarea preţului de pornire la licitaţie sub pragul de 75 % din valoarea de expertiză. Este de înţeles de ce s-au prezentat două mâini, dintre care una moartă, atâta timp cât, conform legii româneşti, dacă s-ar fi prezentat o singură firmă licitatoare, preţul de adjudecare nu putea să fie mai mic de valoarea de începere a licitaţiei. Adică 3.859.260.000 ROL.

  Editorial Actualitatea prahoveană, nr. 1

Handicapul Calotă

 Ploieşteanul de rând, adică acela care nu îşi permite să facă, la sfârşit de săptămână, „ieşiri” în afara oraşului, poate avea o părere pozitivă atunci când vorbeşte despre urbea în care îşi duce existenţa de zi cu zi. Pseudo-mall-urile satisfac setea fiţoşilor de a face „shopping”, locurile de muncă s-au înmulţit şi ele, odată cu apariţia hypermarketurilor europene, pistele pentru biciclete invadează trotuarele oraşului iar semafoarele contorizează, electronic, traficul din centrul municipiului-reşedinţă de judeţ. Unora li se umflă pieptul de mândrie republicană atunci când pronunţă „Ploieşti”. Iar printre cei care elimină broboane de transpiraţie atunci când amintesc numele respectiv se numără şi primarul Emil Calotă. De după geamurile securizate al Passat-ului „împrumutat”, în baza unui ciudat contract de comodat, de la dealer-ul auto Cardinal Motors, primarul nu vede decât spoiala. Fiindcă drumul pare mult mai lin într-o maşină de lux, a cărei amortizoare ocrotesc conducătorul de inconvenientele provocate de eternele denivelări sau gropi, în toată regula, întâlnite pe traseu. Mai mult de-atât, Calotă îşi parchează caii putere pe strada Plăieşilor care a fost de curând asfaltată într-un mod exemplar. Dacă pe celelalte artere unde s-a turnat asfalt stratul de bitum a fost unul de bun simţ, pe strada lui Calotă s-a excavat aproape un metru, încât credeam, la un moment dat, că se proiectează pe Plăieşilor prima staţie de metrou din Ploieşti. N-a fost să fie. Era numai intervenţia unor muncitori conştienţi de importanţa strategică a acestei artere din municipiu. Deci are voie Calotă să fie mândru de municipiul pe care, cu atâta chibzuinţă, îl păstoreşte? Are! Pe de altă parte, cetăţeanul telespectator se poate răzbuna, pe bună dreptate, pe televizorul din dotare, dacă are nenorocul să de-a, din întâmplare, peste un talk-show local la care primarul laudă „realizărili” sale. El nu are Passat luat pe comodat şi nici nu locuieşte pe Plăieşilor, ca să beneficieze, astfel, de minunatele condiţii de viaţă ale edilului Emil. Cetăţeanul ploieştean escaladează zilnic gropile din trotuare, înoată prin băltoacele carosabilului denivelat sau este stropit de autobuzele RATP, dacă are ghinionul de a circula pe trotuar, prea aproape de partea carosabilă. Am trecut într-o zi pe lângă o mămică care împingea un cărucior, înjurând de mama focului primăria. Bebeluşul protesta şi el, plângând, la fiecare zdruncinătură provocată de trotuarul denivelat. Pe de altă parte, nici lucrările de reabilitare a infrastructurii nu sunt realizate într-un mod profesionist. Bătaia de joc asupra banului public, al celui obţinut din cotizaţiile contribuabilului cocoşat de taxe şi impozite, se reflectă cel mai bine la vederea bordurilor montate pe Bulevardul Independenţei. După o iarnă blândă şi câteva ploi de sezon, acestea sunt pline de găurele, precum şvaiţerul. Probabil că, peste încă un an, municipalitatea va fi nevoită să organizeze o nouă licitaţie pentru a achiziţiona din nou ceea ce azi, cu nişte costuri uriaşe, se construieşte. Am scris acest material cu gândul la oraşul Braşov, unde am avut ocazia să ajung cu câteva zile în urmă. Odată intrat pe arterele acestui municipiu din Ardeal, m-am simţit precum un biet provincial venit dintr-un loc uitat de lume, aflat la cheremul intereselor de afaceri, realizate în beneficiul unui grup restrâns şi în detrimentul banului public colectat de la contribuabil. Pentru că, din păcate, Ploieştiul, comparativ cu Braşovul, este doar un sătuc deprimant. Pentru că, în ciuda dinamicii economice trâmbiţate, realitatea de pe stradă nu arată decât o constantă a mizeriei, a lucrului făcut de mântuială, în graba câştigului nemeritat al unora. Şi atunci, pe bună dreptate, ne putem întreba, care sunt handicapurile ce sabotează progresul, dacă bani există cu duiumul, economia locală, conform statisticilor pozitive, duduie de la atâta dinamică ascendentă, iar Ploieştiul, potrivit opiniilor emanate de Casa Albă, este îmbrăcat în straie de roz-bombon? Un singur răspuns îmi vine în minte, cu riscul de a-l supăra pe cel care încă se încăpăţânează să se considere un primar european: omul Emil Calotă.       

  

Ce este mogulul si ce vrea el

…se întreabă CTP în gandul de azi. Şi zice aşa:

Miercuri seara, cand pe Realitatea TV se cauta de zor definitia mogulului, ea a fost formulata concret si cu mare precizie de dl. Dan Voiculescu, Stapanul Antenelor, pe Antena sa 3 proprie si personala. Dand literalmente buzna in emisiunea d-nei Gabriela Vranceanu Firea, unde invitata era d-na Monica Macovei, conservatorul-sef a slobozit, fara pauze de respiratie si fara vreun fir logic, o rafala de invective: fatarnicie, teatru, rusine, doamna procuror ceausist, fata mare, pe cati dintre marii corupti i-ati tras in teapa? Realizatoarea Gabriela Firea a observat politicos, dar ferm: „Tepele nu au fost o promisiune a doamnei Macovei, ci a lui Traian Basescu”, rezervandu-si astfel o portie din flegma adunata in gusa mogulului Voiculescu. „Continui sa fiu insultata”, spune d-na Macovei. „Imi face multa placere sa va insult”, raspunde aproape zbierand dl. mogul si precizeaza, in calitate de presedinte al Partidului Lipeala, ca insulta in numele poporului roman. D-na Firea nu se pierde cu firea: „Doamna Macovei este invitata mea si a spus ca se simte insultata”. Flegma tasneste din gusa mogula: „Sa va fie de bine, doamna Firea, cu invitatii dvs. cu tot”. Iata, deci, definitia mogulului: un troglodit agresiv, care se comporta in televiziunea lui ca un gardian de puscarie de femei, care crede ca banii si puterea au rost doar daca iti permit sa urli si sa calci in picioare oamenii, intre care si ziaristii propriului trust. Un gusat pe care nu-ti face placere nici macar sa-l insulti. ctp@gandul.info

 

Voiculescu merita toate flegmele lui CTP, zic eu
Personal, impartasesc opinia CTP-istă. Viziunea sa agresiva asupra unui comportament clasic de bisnitar politic promovat de trogloditul Voiculescu este, totusi, atipica, in acest moment dar si usor tardiva. Pentru ca domnul CTP, luand in mana sabia dreptatii, uita sa-si aminteasca provenienta produsului public pe care astazi, in paginile, publicatiei domniei sale, il tavaleste pe buna dreptate, de altfel. Cine este Voiculescu? Un produs media desenat de propiul sau trust de presa care, in cel mai bolsevic mod cu putiinta, serveste interesele de clan ale familiei patronale. Intact insa, in timp ce terfeleste numele oponentilor politici ori de afaceri ai Voiculestilor, a facut, si cu ajutorul domnului CTP, un front comun impotriva personajului Basescu. Daca pentru domnul CTP a critica a insemnat o fatada de echidistanta tipica demersului jurnalistic, pentru Intact lupta aducerii in derizoriu a celor care au periclitat interesele de clan a insemnat o prostitutie neaosa, controlata atent si, totodata, abuziv, de un securistoid de prima mana. Cu alte cuvinte, in razboiul echidistantei, CTP a facut front comun, poate, uneori, fara sa intentioneze neaparat acest lucru, cu oamenii lui Voiculescu care ranjesc rautacios pe ecrane cand pun intrebari de manipulatori goebelscieni, uitandu-si cu desavarsire rolul lor de formatori de opinie, limitandu-se numai la bucuria ce ti-o da piesa bine facuta la strung, ce iti va aduce o prima sau o marire de salariu, ca erou al muncii socialiste. Aici a gresit domnul CTP. Pentru ca, in ziua de azi, cand armele din presa sunt cu totul altele decat informatia corecta, in conformitate cu deontologia jurnalistica, Gandul a criticat violent, fara menajamente, aducand servicii unei coalitii de interese care nu au nici in clin nici in maneca cu interesul national. Mare pacat! Pentru ca nu poti sa aduci servicii corecte de presa opiniei publice informand corect, intr-o lume de hiene care nu se ocupa decat cu manipularea. In ziua de astazi, o singura arma poate lupta cu dezinformarea institutionalizata a media nationala, si anume contrabalansarea stangii preponderente din presa cu articole de dreapta coerente. Aici am ajuns, din pacate, la 17 ani de la schimbarea aparenta a directiei de mers – la contra-manipulare.