Standard

şi le iartă lor păcatele de colaboratori la Secu… 

Moartea Preafericitului Colaborator a cădelniţat asupra bisericii purtătoare de „dreaptă credinţă” fumul deloc tămâios al războiului. Arhiepiscopi, mitropoliţi, simpli popi ori babe nătânge, toţi şi-au încordat neuronii în aceste zile de interimat, pentru a-şi unge idolul preferat în funcţia de prim-şofer al naţiei ortodoxe. Nici n-apucase bine Teoctist să închidă ochii săi albaştri, că sicriul stropit cu lacrimile ipocriziei a fost înconjurat de combinaţiile de culise ale bărboşilor purtători de cruce ţesută în fir aurit. Care mai de care s-a vrut a se (prea)ferici, invidios fiind, probabil, la vederea orgiilor de mozoleală a mâinii preasfinţite cu care a fost sodomizat orgoliul lui Arăpaşu, în ultima perioadă de directorat. Moldova, Ardealul, Banatul şi Ţara Românească s-au scremut, în grup, pentru a trimite pe sticla tembelizoarelor pretendenţii la căpătuirea supremă. Candidaţii au gesticulat din toiege, apărându-şi puritatea moaştelor purtătoare de barbă, întru prea-fericirea aşteptării lor de ani şi ani de zile. Românii au fost senilizaţi, premeditat, în ultimele trei săptămâni, mai ceva ca într-o veritabilă campanie electorală, prin mesaje media chibzuite, acide ori părtinitoare, în funcţie de interesul fiecărui trust de presă. Se pregăteşte, stimaţi enoriaşi, Marea Schimbare la Barbă. Cu ţigara într-o mână şi cu degetele chircite la cealaltă, tot creştinul ortodox va trage o pioasă flegmă pe caldarâmul din dreptul bisericii şi îşi va luxa antebraţul, vâjâind, în aer, câteva cruci, la aflarea veştii celei mari: Avem şef la Ministerul Iertării Păcatelor Lumeşti! Amin! De acum, lucrurile reintră în era normalităţii. Vine un alt preafericit, fericit fiind, probabil, că fostul preafericit nu mai are nici o fericire de răsuflat. Cu alte cuvinte, toată lumea este fericită, în afară de şeful BOR care întrece măsura în ale voioşiei. În sfârşit, nu o să comentez acum denumirile aferente funcţiilor de conducere din Biserica Ortodoxă, pentru că nu fac motivul editorialului de faţă. Nici măcar Olimpiada Bărboşilor Pretendenţi la Tronul Preafericirii nu este capul de afiş al prezentului monolog. Ceea ce contează cu adevărat şi ajunge chiar să cutremure balanţa bunului simţ este tupeul celor care se vor a conduce liota de enoriaşi valahi din acest răsărit zbuciumat de Europă. Sfinţiile lor păcătoase până în măduva patrafirului au un trecut înţesat de turnătorii, angajamente la Securitate şi libidinoşenii programate la adresa foştilor capi ai PCR. Arhivele CNSAS ştiu multe, la fel ca şi lucrătorii din serviciile de informaţii interne aflaţi cu fişa postului în judeţele de baştină ale arhiepiscopilor vizaţi. După obiceiul defunctului Teoctist, capii Bisericii Ortodoxe au pus o sutană de încredere la dărâmarea bisericilor, la turnarea naivilor care făceau greşeala de a li se confesa şi, cel mai grav, la spălarea creierelor fragile a multor enoriaşi ortodocşi care aflau, din slujbe ori spovedanii, că ateismul este o politică de luat în seamă, ca şi sfânta seceră îmbârligată cu ciocanul muncitoresc. Ruşinea a căpătat în ochii Nesfinţiilor Lor conotaţii diavoleşti. Scandalurile se ţin lanţ în jurul imaginii BOR iar presa, în ciuda răuvoitorilor, nu are nici cea mai mică vină. Nu presa a stricat coafura Bisericii Ortodoxe ci chiar BOR însăşi. Blestemul naţiei care a scăpat de comunişti pentru a fi condusă, după revoluţie, de FSN, continuă cu demitizarea BOR, la căpătâiul căreia, din cât se pare, au dezlegare pentru a proslăvi „dreapta credinţă” numai popi securişti sau colaboratori ai sistemului represiv comunist. Mă întreb, în aceste zile tumultoase pentru Biserica Ortodoxă al cărei enoriaş sunt şi eu, dacă această instituţie este în stare să-şi găsească un şef necolaboraţionist. Chiar, oare există vreun înalt prelat din BOR care să nu fi colaborat cu Securitatea comunistă? O întrebare grea, din câte se pare, pentru noi toţi, cei care ne rugăm seara pentru sănătate, linişte şi stabilitate, mergând uneori şi la Biserica Ortodoxă. Românii sunt condamnaţi să se însoare la negru, să fie îngropaţi fără chitanţă şi să scoată pe dracu’ din ei cu bacşiş, la popă. Compromişi într-un credinţă, ne rămânea aşa, vag, speranţa, că la cel mai înalt nivel al ierarhiei stă El, cu sceptrul neprihănirii în mână. Ne-am înşelat: din păcate, probabil, că următorul pe listă va fi un evlavios Preafericit Turnător. Spre ruşinea noastră, a tuturor românilor ortodocşi.