Magistrat prins cu şpaga-n fapt

Standard

Cătuşe pentru Justiţia prahoveană

Magistraţii prahoveni au făcut, încă o dată, de râs, Justiţia Română. Prins în flagrant, în faţa blocului său, ca ultimul găinar, în timp ce primea şpagă 170 de milioane de lei, pentru a rezolva o cauză dintr-un proces, procurorul Dinu Nica de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a fost săltat de o echipă a DNA Bucureşti care îl fila de câteva săptămâni bune. Sursele noastre din sistem ne-au povestit amuzate că Nica ar fi reacţionat precum un copil nevinovat, în momentul în care a fost înconjurat de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie. „Ce aveţi acolo, în sacoşă, dom’ procuror?”. La care Nica, cu ochii dilataţi de la atâta mirare, ar fi spus: „Ie-te, câţi bani am aici, în sacoşa asta…”.   Prahova se acoperă, încă odată, de penibil. Totodată este extrem de curios de ce, atâta timp cât avem şi noi secţie DNA la Ploieşti, au trebuit să facă operaţiunea de filaj şi flagrant o echipă de procurori veniţi tocmai de la Capitală. Nu sunteţi în stare, domnilor de la DNA Prahova, sau le-a fost teamă părţilor implicate în rezolvarea cazului că o să sifonaţi întreaga operaţiune către cei vizaţi, sabotând, astfel, flagrantul?  

Găinarii

Cazul arestării procurorului Dinu Nica reprezintă o pată neagră pentru justiţie. Modul de acţiune şi seninătatea cu care magistratul a primit, de la o grefieră a Curţii de Apel, şpaga înregistrată de DNA Bucureşti, denotă mentalitatea coruptă şi adevărata dimensiune a imoralităţii celor care sunt puşi să apere Legea şi care ar trebui să acţioneze numai şi numai în beneficiul dreptăţii. De la teoria pură şi până la punerea în aplicare a soluţiilor intervine mita, despre care putem afla, acum, că se percepe de către procurori la fel ca într-un tren personal amărât înţesat cu navetişti care se plimbă pe blat, cu acceptul tacit al naşului doritor de stimulente salariale primite pe sub mână.  

Personajele principale

Şpaga a fost pretinsă de procurorul Nica în scopul redactării şi trimiterii către denunţător a unei comunicări din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, privind stadiul cercetărilor efectuate în dosarul pe care-l instrumenta, precum şi pentru a-l favoriza pe denunţător, care avea calitatea de reclamant în dosarul respectiv. Intermediari în tranzacţie au fost grefiera Georgeta Drăgan de la Curtea de Apel Ploieşti şi Marioara Lupu care s-au oferit ca, prin relaţiile lor „interpuse”, să transfere şpaga din buzunarele denunţătorului în cele ale magistratului de la Parchet. Seninătatea cu care grefiera a ajuns să-i livreze suma de bani lui Nica denotă o relaţie foarte strânsă între cei doi. Georgeta Drăgan lucrează de ani şi ani de zile la Curtea de Apel Ploieşti, fiind prietenă de familie cu Dinu Nica. Surse din cadrul Parchetului ne-au confirmat că aceasta se înţelege foarte bine şi cu familia lui Alexandru Codescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Codescu s-a pensionat acum doi ani, după ce a fost implicat în mai multe scandaluri de presă legate de câteva hotărâri date în diferite speţe. Păstrând tradiţia multor magistraţi, fostul procuror-şef a ales ca, pe lângă pensie, să mănânce o pâine albă şi în avocatură, fiind în prezent membru al Baroului de Avocaţi Prahova.  Întrebare: cum au fost distribuite anumite dosare la Dinu Nica? Procurorul Dinu Nica se considera, probabil, unul dintre „băieţii deştepţi” ai Parchetului. Pe coridoarele instanţelor se discută de mult faptul că acesta lua mită numai de la persoanele care aveau dreptate în dosare pentru ca, în eventualitatea unor reclamaţii ulterioare, să îşi poată justifica soluţiile date conform literei legii. Vă putem spune că am primit deja confirmări că omul nu este străin de obiceiul prins acum în flagrant. În numerele viitoare vă vom dezvălui un exemplu concret de activitate infracţionala ascunsă, până acum, cu dibăcie maximă, la cel mai înalt nivel al conducerii Parchetului. Pentru că ne putem pune, pe bună dreptate, întrebări legate de modalitate de distribuire a cauzelor, de care se ocupă, în mod direct, şeful lui Dinu Nica, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Liviu Tudose.   

Justiţia Prahoveană prinsă în flagrant

 Cazul Nica nu este singular în prahova. Traian Voinea, actualul preşedinte al Judecătoriei Vălenii de Munte, a fost cercetat de DNA pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă. Magistratul era acuzat că a primit câteva mii de dolari, două camioane cu lemne şi un viţel pentru soluţionarea unor dosare. Rechizitoriul făcut de DNA pentru Trafic de influenţă şi luare de mită a fost modificat înainte de a ajunge în instanţă, înlocuindu-se cu o ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală. Pentru luare de mită, Voinea a primit o simplă amendă cu caracter administrativ, de zece milioane de lei vechi şi continuă, şi astăzi, să ocupe postul de preşedinte al Judecătoriei Vălenii de Munte. În timpul procesului, procurorul a afirmat în faţa instanţei de judecată că judecătorul Voinea ar trebui iertat pentru că a greşit pentru prima dată… Comentariile sunt de prisos. Judecătoria din oraşul prahovean Vălenii de Munte este recunoscută pentru sistemul mafiot de lucru şi pentru şpăgile cerute de la obraz. În anul 2005, judecătorul Vasile Mălăescu a fost prin în flagrant în timp ce lua şpagă 800.000 de lei vechi de la un pensionar pentru a soluţiona favorabil o cauză. În anul 2004, doi cetăţeni implicaţi într-un dosar de revendicare a unei moşteniri ce viza un teren din zona Cheia l-au reclamat pe preşedintele de instanţă Voinea la DNA, recunoscând că acesta le-a cerut şpagă după ce au fost îndrumaţi la el de notara Eugenia Codescu, nimeni alta decât soţia fostului procuror-şef de atunci al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Alexandru Codescu.   

Încredere zero în Justiţia Prahoveană

Despre încrengătura de interese şi prieteşuguri din Justiţia Prahoveană promitem să vă relatăm în ediţia viitoare a Actualităţii prahovene. Sistemul relaţional dintre magistraţi funcţionează după regulile temutei Cosa Nostra. Procurorii se căsătoresc cu judecătorii din aceeaşi localitate, avocaţi cu judecători, întreţinând, astfel, o mare famiglie fericită în care interesele obscure şi banul primează în faţa moralităţii şi a interesului legii. Presa nu are nici o vină în conturarea unei imagini atât de proaste a justiţiei. Justiţia însăşi, cu personajele care o populează, se discreditează, ocupând un loc codaş în sondajele de încredere. După cum secţia DNA din Ploieşti nu mai reprezintă, în ochii noştri, decât un sediu înţesat de funcţionari bine plătiţi, a căror muncă este executată, în dosarele grele, de colegi din alte oraşe.    

Sebastian Ignat

Anunțuri

Poveste din campania lui 2004 cu Horică. Treaz.

Standard

Tineretul liberal care nu bea apă plată cu lămâie, încercând să păstreze tradiţia seniorilor, salut Horia!, vorbeşte vrute şi nevrute, în special atunci când îşi sprijină capul cu mesele diferitelor taverne ale urbei. Gura unui june liberal a povestit o istorie a campaniei din 2004, aia când liberalii au făcut joc de glezne în beneficiul PSD-ului, la ordinul lui Dinu Patriciu. Cică era o zi din timpul alegerilor locale de atunci, una oarecare, când un moşulică simpatic a dat de perete uşa organizaţiei judeţene a PNL pentru a veni cu o super-ofertă. La partid se afla, în acel moment, toată floarea liberală aflată pe ştatul de plată a lui Dinu, şi anume parlamentarii Toma, Luchian, Semcu, şi Preda care, între timp, a întrerupt legătura, Dumnezeu să-l odihnească! Moşulică de care vă vorbeam mai devreme i-a informat pe distinşii şefi liberali că are un Aro de vânzare pe care îl dă partidului cu toată dragostea şi la un preţ avantajos. Horică, Luchian, Semcu şi Preda au stat, au calculat, au gândit şi au hotărât că un astfel de vehicul este exact ce lipsea atunci partidului pentru a câştiga, detaşat, alegerile, în favoarea lui Năstase. Aşa că au hotărât să achiziţioneze maşina de teren. O singură problemă ar fi, a completat moşul oferta: „maşina este în Bucureşti, iar eu sunt pe jos. Dacă mă conduceţi dumneavoastră până acasă, batem palma”. Parlamentarii prahoveni, amabili cum îi ştim, l-au suit pe moş în limuzinele de partid şi au luat drumul Capitalei. Simţindu-se, probabil, onorat, de compania selectă care îl conducea acasă, moşul a ţinut să se recompenseze pe măsură. După ce i-a plimbat pe nişte străduţe, ghidându-i spre locuinţa sa, individul i-a pus pe deputaţi să îl aştepte în faţa unei case, numai puţin, până intră el în curte să aducă cheile şi să-i conducă la maşină. Au stat aleşii neamului prahovean şi l-au aşteptat pe moş până li s-au lungit urechile. Individul n-a mai apărut tot neam. Parlamentarii ţepuiţi s-au întors derutaţi şi ofticaţi la Ploieşti, au dat, nervoşi, uşa partidului de perete, povestind populaţiei liberale prezente ţeapa pe care şi-au luat-o. Individul a rămas neidentificat până în zilele noastre. Spunem asta cu părere de rău. Dacă l-am cunoaşte, în mod sigur l-am cinsti pentru gluma sa senzaţională. Deci, maestre, te rugăm, arată-te! Că la câte ţepe ne-au tras ăştia, suntem onoraţi să cunoaştem pe cineva care ne plăteşte şi nouă, contribuabililor prahoveni, poliţele. Curaj, am luat lada de bere, poftiţi la redacţie! Sebastian Ignat

Dansând cu miliţiştii

Standard

Dansând cu miliţiştii

 Jurnalistul Cătălin Stavri a ieşit la raport, într-o conferinţă de presă

 

Cu şapca într-o parte şi cu neuronul legănându-se în vid, câţiva bipezi din IPJ Prahova au reuşit să-l enerveze pe colegul Cătălin Stavri care, păstrându-şi bunul obicei, atât de urât de miliţişti, de a se ocupa de angoasele profesionale în care se zbat aceştia, a ieşit în lumina reflectoarelor presei prahovene ca să dea de pământ cu alfabetizaţii forţat din sistemul MAI. Povestea începe înduioşător, fiind vorba despre iarba verde de acasă care se contemplă cel mai bine în plămâni. Sigur, vorbim despre droguri. Înainte de a începe filmul, nu mă pot abţine să nu fac o remarcă răutăcioasă la adresa poliţiştilor, ca să fiu în asentiment cu jurnalistul Stavri: eu cred că răutatea organelor pleacă dintr-un complex de inferioritate. Pentru că şi drogurile astea te ameţesc doar dacă ai ce să ameţeşti. Adică creier, băi miliţiştilor. Să fumăm, deci, povestea!

 

Storm aruncă petarda

Marţi, 16 octombrie, anul curent de graţie, organele de poliţie, în frunte cu şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Prahova, comisarul-şef Constantin Furtună, au ţinut o conferinţă de presă. Costică Storm ăsta din fruntea Crimei Organizate şi-a dat arama pe faţă, legând numele jurnalistului Cătălin Stavri de un dosar de trafic şi consum de droguri instrumentat de organele de cercetare cu doi ani în urmă. Dacă în toate comunicatele de presă trimise de IPJ poliţiştii reuşesc să păstreze secretă identitatea oricărui biciclist lovit de maşină sau a vreunui pârlit de benzinar prins că penetrează magistrala, numele lui Cătălin Stavri a sunat cristalin în mijlocul conferinţei de presă a IPJ. Fără Cătălin S. sau, pur şi simplu, C.S. Noi l-am înţeles perfect pe Neuron Storm ăsta: cât să mai suporte şi Poliţia atâtea articole negative la adresa sa, din partea lui Stavri? Cât? Până unde? S-au săturat săracii şi, beneficiind de educaţia securistică încă prezentă în sistem, organele au dat-o în fapt: numitul Stavri Cătălin nu are autoritatea morală să ne pozeze maşinile noastre de bugetari îmbuibaţi când parcăm ilegal, în sila p..ii. Raţionamentul este următorul: nu contează cât de gros am obrazul, important e cât de mult scrii despre mine, ca să-l parafrazez pe maestrul Pitiş, fie-i ţărâna uşoară!

 

Planta, ancheta şi amenda contravenţională

Urmărind fumul faptelor, ne reîntoarcem în trecut, cu doi ani în urmă, când colegul Cătălin a demarat o investigaţie de presă legată de consumul de droguri şi de dealerii prezenţi pe piaţa prahoveană. La vremea respectivă, Direcţia aia cu nume lung pomenită la începutul articolului îl avea în frunte pe Eugen Serghie care, pentru că refuzase să creadă că iarba se poate găsi şi pe străzi, printre buruienile de după bloc, a primit, drept cadou, de la Cătălin, o ditamai planta, trântită, obraznic, pe biroul său. După ce a benoclat ochii la tufişul de pe masă, Serghie a început să urle, să ameninţe şi să urască, mai ales. Din acel moment teribil de amuzant, poliţiştii, din lipsă de alte preocupări, s-au pus cu filajul pe Stavri. Care, vă reamintim, era ziarist şi îşi permisese, ca un nesimţit, SĂ INFORMEZE OPINIA PUBLICĂ, printr-un articol de presă, asupra existenţei canabisului pe străzi, cam ca la autoservire. Urmându-şi ancheta sa despre dealerii de droguri, Stavri a ajuns la un presupus traficant, cu care a stat de vorbă pe subiect. Aici s-a înfundat totul: poliţiştii l-au săltat pe tipul cu care stătuse Stavri de vorbă şi pe prietena lui Stavri de la acea vreme, prezentă şi ea la discuţia filată de miliţişti. Stavri ajunge şi el pe la Poliţie, fiind urmat de avocatul său, fapt deranjant pentru poliţişti, conform spuselor jurnalistului. Pentru că anchetaţilor dinaintea sa li s-a dictat exact ce trebuie să scrie, cu promisiunea probabilă de a scăpa de puşcărie. Stavri era ţinta. Tot efortul poliţiştilor s-a încheiat la Procuratură unde cazul Stavri a fost clasat cu o simplă amendă contravenţională. Sâc!

Dezinformatorii

Revenind la conferinţa de presă a IPJ: nu pot să nu constat că, în ciuda rezultatului anchetei asupra lui Stavri, organele de poliţie prahovene au încercat, printr-o diversiune de grădiniţă, să arunce cu petarde în ochii ziariştilor prezenţi la conferinţă. Totul pentru a discredita şi a intimida, spun eu, un jurnalist care se leagă de apucăturile lor miliţieneşti. Cum este posibil ca, într-o societate europeană, la o conferinţă de presă a Poliţiei Române, organele să de-a şmechereşte din cap, pronunţând numele unui om care a fost scos de sub orice învinuire de către Parchet, insinuând lipsa autorităţii morale a acestuia de a-i critica în presă? Despre care autoritate morală vorbiţi, domnilor poliţişti? Sigur stăpâniţi subiectul?  Păi vă informeze eu că, acum vreo lună şi jumătate, într-un bar din centrul Ploieştiului, la o onomastică între colegi, vreo zece organe s-au luat la bătaie între ele, sub privirile oripilate ale celorlalţi consumatori. Sigur, au avut o scuză întemeiată: erau beţi mangă. Colegul Stavri are toată autoritatea morală din lume să vă facă publicitate negativă, atâta timp cât metodele şi nivelul vostru de percepţie a societăţii democratice în care vrem să credem că trăim se limitează la vendete personale şi ascunderea gunoiului sub preşul IPJ. Urât! Foarte urât! Colegul Stavri are dreptate: dacă tot aţi început să scoateţi file de la dosar, daţi-l, vă rugăm, pe tot în fapt, ca să vedem şi noi exact despre ce autorităţi morale este vorba. Curaj, vă aşteptăm cu interes! Vă riscaţi?

 

Sebastian Ignat

    

 

Oameni şi oameni – Cătălin Stavri

Standard

Ieri, pur şi simplu am rămas prost. A fost prima dată în viaţa mea când am văzut atâta (era să zic prostie) lipsă de interes din partea unor (era să zic dobitoci) domni poliţişti. Cazul este al unui amărât de boschetar, care prin gestul lui disperat a devenit articol de presă. Omul este bolnav de TBC şi pentru că nu are buletin nu a putut fi internat într-un spital unde să i se acorde tratamentul adecvat. Disperat, s-a urcat pe un bloc de pe Strada Democraţiei şi a ameninţat că se sinucide. La faţa locului a ajuns Poliţia, iar un (era să zic tâmpit) domn poliţist de la secţia 4 i-a spus scârbit: „hai mă, dă-te jos că n-am timp de tine”. Măi domnule poliţist. Eu, Cătălin Stavri, în calitate de simplu cetăţean şi plătitor de taxe şi impozite îţi spun că un idiot (era să zic apărător al legii) ca tine rar văd. Dar tu nu eşti om măi incompetentule? Măcar te duceai naibii la o bere sau tăceai dracu’ din gură. Cum este posibil ca un om (era să zic un dobitoc de poliţist) să rămână impasibil în faţa problemelor semenilor săi? Măi (era să zic prostule) omule, aruncă naibii cascheta aia şi apucă-te de vândut gogoşi sau seminţe. În sfârşit, nici cu colegii (era să zic nesimţitului) domnului poliţist nu mi-e ruşine. Sictir celor de la secţia 3, 4 şi 5 pentru că şi-au bătut joc de un om care avea nevoie disperată de un amărât de buletin ca să primească un tratament medical. Nu contează că este pe drumuri… este om. Norocul amărâtului că la faţa locului a ajuns şi Emil Drăgănescu, adjunctul directorului Poliţiei Comunitare, Carmen Gheorghe. Emil Drăgănescu i-a promis omului că dacă renunţă la gestul de suicid îl va ajuta să-şi ia buletin. Iar amărâtul a acceptat. În prezent, Poliţia Comunitară ajută un om. Emil Drăgănescu n-a făcut nimic decât să fie om. Un om ca toţi alţii, cu calităţi şi defecte. Dar a fost om. Chiar este un lucru supranatural să ajuţi alţi oameni? Oare (era să zic zdrenţei) poliţistului îi era greu să încerce să ajute un om? Mi-e scârbă de astfel de (era să zic lepre) elemente care poartă caschetă şi nu fac altceva decât să-şi bată joc de noi şi să se creadă superiori. Măi oameni buni, băgaţi-vă minţile în cap şi luaţi-vă în serios meseria. Sau duceţi-vă şi paşteţi oi că poate la asta vă pricepeţi. Măi dragă (era să zic retardat) domnule  poliţist eşti un animal fără suflet. Mii de scuze. N-am vrut să jignesc animalele comparându-le cu un poliţist.

Text dedicat colegilor de breaslă care nu fumează marijuana, nu beau, nu iau şpagă şi, normal, fiind perfecţi, au dreptul să emită păreri, judecăţi de valoare şi, totodată, să dezbată dezbateri.

Standard

Până termin capătul ăsta de marijuana sper să îmi revină buna dispoziţie. Ce, vă miraţi că aţi auzit despre această plantă în rândurile Actualităţii? Cum adică, voi chiar nu aţi tras niciodată? Hm. Bine, fie… sigur că nici eu nu am tocat tutun uscat, nu am băgat iarbă în el, după care să înfăşor hârtia, să o aprind şi să trag cu nesaţ, până încep să plutesc. Nici măcar nu e legală. Deci n-am tras, e cât se poate de clar! Nu aş vrea să îmi aud vorbe, cum că Ignat, ăla, e un depravat, stă la ziar şi fumează, ce chestie, îţi dai seama, fată!?!

Treaba asta cu marijuana se aseamănă foarte tare cu fudulia ziariştilor. Avem câteva specimene în oraş, din zodia celor care poartă pe buze, cât e ziulica de lungă, reguli extrase din Codul Deontologic al Jurnalistului, şi combat tot ce prind. Sigur, trebuie să recunoaştem, e şi peşte în baltă dar, în acelaşi timp, există şi multă ură mocnită în condei. Din păcate pentru sufletele lor chinuite de neîmpliniri amare, indivizii îşi folosesc tastatura dreptăţii numai când e vorba de alţii, în timp ce la ei în ogradă bate, aşa, un vânt de şpagă, o adiere de incompetenţă şi un praf de oftică, de nu te vezi angajat la negru cu angajat la negru. Aţi intuit deja, vorbesc despre nişte colegi. Cu care am împărţit viaţa dintr-o redacţie, cu bune şi rele. Dar se pare că, în lumea noastră, a ziariştilor, foamea de bani şi frica de o gură în plus la masa publicităţii stârneşte, din păcate, reacţii adverse, uneori şocante. Sau poate am fost atât de naiv să cred că nişte foşti colegi mă pot ajuta, în continuare, cu ceva. Cu orice. Sau măcar să  nu facă rău. Ce tâmpit! M-am înşelat. Cei care vorbesc mai mult de corectitudine, ăia care dau cu pumnul în masă, exact ei caută, precum boschetarii în tomberon, motive pentru a lovi în scopul intimidării. Sigur, nu au reuşit asta, cât despre dorinţa de a mă determina să renunţ la proiectul Actualitatea, nici nu se pune problema. Au reuşit, însă, să mă dezamăgească. Şi, totodată, să mai piardă un prieten. Păcat, pentru că d-ăştia, naivi ca mine, găseşti al dracului de greu, în lumea presei locale.

Sebastian Ignat

Lustru scorojit / Nicu Boaru

Standard

 Ce ne aduce toamna nouă? Evident că lapte, carne, pâine, ouă, başca alte producte dar…  dar-ul acesta nu este dintr-un alt dar, ca să se facă rai, adică nu este o conjuncţie (şi în sens de… întâlnire plăcută între noi şi guvernanţi), ci  reprezintă un cadou otrăvit. Toate cele de bază se vor scumpi, antrenând noi taxe, impedimente şi dezagremente traiului nostru şi aşa nu foarte lesnicios. Preţul litrului de ulei aproape s-a dublat, pâinea se scumpeşte şi ea; vin şi celelalte, cât de curând şi cât mai agresiv şi măcinător de tihnă pentru noianul de oameni trăitori la limita subzistenţei. Nu încape discuţie că se vor scumpi lemnele, gazele, lumina; taxele şi impozitele vor dobândi nefastul zero în coadă, pulverizând şi bruma de economii ale grijuliilor pensionari. Deja gurile rele ale analiştilor nu chiar resentimentari sau plătiţi atribuie aceste prime majorări măririlor de pensii acordate tare electoral şi nu chiar foarte gândit de ״combinata nordică״  Tăriceanu-Geoană. Îmi permit să vă reamintesc, în treacăt, dar cu maliţie bine reţinută, că una dintre cele mai populiste măsuri, – mărirea pensiilor -, exigibilă unui partid de opoziţie şi de orientare social-democrată, a fost adoptată grabnic de un partid… liberal. Numai la noi se pot întâmpla ciudăţenii, bazaconii, abnormităţi de felul acesta. Numai pe tăpşan mioriţic poţi să ai corupţie fără corupţi, justiţie fără justiţiabili (sau justiţiari!), partid social plin de milionari în euro, liberalisme cu lipici caţavencian la poporul cam ebrietat civic.Cum e cu acest popor, Dumnezeu va fi ştiind. Orice danie guvernamentală îi este bine venită, chiar dacă calculele hârtiei arată că împrumuturile prin care s-a obţinut acel tain financiar vot fi plătite cu greu de urmaşi, ipotecându-le consistent şanse de dezvoltare. Deja avem o mai mult decât considerabilă datorie la băncile europene. Când vom putea returna cei… 80 de miliarde de euro, când numai dobânda anuală dă frisoane şi insomnii economiştilor oneşti şi responsabili? Dezinteresul faţă de ״teşchereaua publică״ trimite spre caragialianul Conu Leonida: ״pensia e başca, o am de la vechiul regim״. Se adună tot ce a venit de la regimurile anterioare, urmând ca fiecare nouă conducere ״să vină״ cu ceva în plus. E un fel de F.N.I. în care plata sau spartul gogoşii nu va întârzia. Te bucuri pentru moment, vei plăti cu amărăciuni, calcule, dat din colţ în colţ ani buni după aceea. Este o gogoriţă ideea că statele puternice au datorii foarte mari. Poleiala argumentativă (spunea un mare analist şi editorialist, G. Friedman) ar fi aceea că banii împrumutaţi, investiţi inteligent vor aduce înzecit. Asta numai dacă există strategii pe termen lung, economişti cu minţi destupate. Altfel, spunea Friedman, totul revine la  marea propagandă pentru împrumuturi pe care o fac Banca Mondială, plutocraţia financiară a lumii. În mic, ba chiar în derizoriu, puteţi verifica acest lucru cu nesfârşitul şir de reclame dâmboviţioase care te îndeamnă să apelezi la cutare bancă, pentru dobânzile ei…  zero! Cât de… zero sunt aceste dobânzi puteţi verifica pe buzunarul propriu numai la achiziţia unui frigider şi a unui televizor, unde plata efectivă, de după… dobânda zero, începe la un an de zile. Şi totuşi, românul, suflet candriu nu se claustrează în ceţuri, solitudini, glacialităţi (ca să fiu poetic!), ci se deschide cu drag şi fără consum sufletesc sau spiritual sclipiciului zilei ce ne este dată. Târgul de automobile (SIAB) înregistrează recorduri de vizitatori. Cozi imense, blocaje de circulaţie, curiozităţi, ba chiar oportunităţi pentru achiziţia câte unui automobil amărât de 40-50 de mii de euro. Ne plângem de drumuri dar dorinţa de a rupe gura târgului cu o maşină făloasă este irezistibilă. Ar trebui cercetat (din curiozitate sau interes psihologic) acest fenomen al achiziţiei sau construcţiei lucrurilor foarte ״făţoase״, de felul automobilelor, vilelor, construcţiilor adiacente (piscine, domenii de vânătoare, terenuri de golf) nu din punct de vedere al vreunui ״ilicit״, inoperant în capitalism sau în vremurile noastre echivoce; ci de văzut ce complex de inferioritate, ce stare resentimentară, ce arivisme, ce ״slugăreli״ sau posturi subalterne se răzbună şi se descarcă în ţopenia luxului demăsurat. Tot clanul Kennedy a strâns în 3 generaţii… 400 de milioane de dolari. Suma reprezintă mai puţin de jumătate decât au cel puţin zece persoane de la noi, nu dintre cele mai consistente moral şi onorabile ca densităţi umane. Vreo doi-trei sunt bişniţari sau negustori de gumă de pe la Bacău, altul e oier, supranumit Boier Gălbează, alţii sunt haiduci ai petrolului. O ţară în care sărăcia nu are demnitate şi bogăţia nu are măsură. Vrem să ״spargem״ câteva sute de ״euroi״ sau de ״parai״ (atenţie: desfigurăm prin oralitate suburbană numele unor realităţi care ne consumă zilele şi ne macină nopţile; adică, vreau să fac cât mai mulţi euro, dar şi îi depreciez numindu-i ״euroi״. Ciudată psihologie de slugă Mitică şi  autoironizantă postură) vinerea, sâmbăta şi duminica la munte, cheltuim pe concedii în locuri exotice averi, dar nu ştim să ne bucurăm de acele ״locaţii״ (oribil cuvânt al mediocrităţii cu fumuri). Dai miliarde pe vile la Cheia, Breaza sau la naiba cu coclauri înfloriţi, dar te plictiseşti (nici măcar literar) a la Mazilu pe acolo. Apropo, târgul de maşini e până pe 14 oct.

Adriana povesteşte, în Actualitatea, despre nesimţirea românului care sare cu bâta la hingheri dar nu s-ar deranja să ia acasă un căţel, preferând să-i arunce câte un os pe stradă

Standard

Apărătorii câinilor comunitari sar cu bâta la oameni, sub protecţia Poliţiei
Iubitorii de animale vs. ploieştenii muşcaţi de câinii comunitari

ADRIANA GEORGESCU

În fiecare zi, angajaţii adăpostului de câini de la Bucov sunt înjuraţi. Şi tot în fiecare zi, mai multe persoane apelează la serviciile spitalului de boli infecţioase după ce au fost muşcate de câinii de pe străzile Ploieştiului. Când poliţia încearcă să scoată nevinovaţi pe cei care îşi permit să ia la bătaie prinzătorii de animale cercul acesta vicios se închide.

Dragoste cu bâta
Zilele trecute, „iubitorii de animale” din Ploieşti au întrecut măsura. Dacă până acum, prinzătorii de câini de la adăpostul din Bucov erau zilnic înjuraţi, de data aceasta şoferul uneia dintre autospecialele pentru animale a fost bătut cu o bâtă de baseball. În timp ce un grup de angajaţi ai adăpostului încercau să prindă 15 câini aflaţi în parcul din faţa Halelor Centrale, un tânăr aflat la balconul unui bloc de pe strada Emile Zolla a început să-i înjure pe prinzători. Nu peste mult timp, bărbatul a coborât în parc, înarmat cu o bâtă de baseball şi a început să împartă în stânga şi în dreapta lovituri. Mai mult, secondat de o femeie, acesta a luat mai multe seringi, dar şi două flacoane de Betaserc, un tranchilizant foarte puternic, folosit pentru adormirea animalelor. Martorii oculari au declarat că agresorul era plin de mânie la adresa prinzătorilor de animale şi că, în situaţia în care omul nu şi-ar fi apărat capul cu mâna, ar fi fost lovit în plină figură. După ce i-a bătut pe angajaţii adăpostului, „iubitorul de animale” a fugit în casă şi cu mare greutate a permis Poliţiei accesul în locuinţa sa. Cât despre prinzători, aceştia sunt convinşi că instanţele de judecată nu rezolvă nimic, pentru că nu puţine au fost situaţiile în care acestea au dat câştig de cauză atacatorilor. Vizibil speriat de întâmplare, unul dintre membrii echipajului de ecarisaj ne-a povestit: „Colegul meu va muri cu dreptatea în mână. Eu am păţit ceva asemănător şi, deşi aveam certificat medico-legal cu internare pentru 16 zile, în instanţă am fost obligat să plătesc agresorului meu, cheltuieli de judecată, pentru că am pierdut. Cât despre înjurături, nu mă mai ating cu nimic, pentru că zilnic primesc acest tratament. Este o meserie foarte grea şi nu din cauza câinilor, ci din ce a oamenilor”.

Iubitorii de câini nu adoptă animale
Că soluţiile pentru rezolvarea acestui conflict stau în mâna oamenilor ne-a spus-o şi şeful Serviciului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Primăriei Ploieşti, Gheorghe Fusu: „Personalul nostru exercită o sarcină de serviciu. O sarcină ingrată, pentru că cei care se consideră iubitori de animale îi înjură zilnic, ba chiar, cum s-a întâmplat acum, au fost şi bătuţi. Deşi nu este singurul incident, foarte grav este acum că atacatorul a furat si dozele de tranchilizant. Adică s-a ajuns destul de departe. Dacă omul nostru nu se ferea, acum am fi avut un angajat mort. Problema este cu atât mai spinoasă cu cât, nimeni nu înţelege că animalele nu au cum să stea pe stradă fără stăpân. Câinele are nevoie de stăpân, pentru că nu este protejat dacă stă pe stradă. Cei care aruncă din când în când un os, nu înseamnă cu au grijă de aceşti câini. Câinii sunt purtători de boli transmisibile, muşcă şi dacă sunt sterilizaţi şi pot pica lesne victime maşinilor. Există două soluţii pentru iubitorii de câini: fie să ia fiecare câte două animale în casă, că este permis sau să ajute adăpostul şi pe oamenii care lucrează aici”. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze că din 2005, numărul adopţiilor de câini a scăzut drastic. „Am făcut şi campanii televizate în speranţa că de milă, cineva va veni să ia câte un câine. Dar dacă în 2005 am avut 83 de adopţii, anul acesta am avut doar 17”, a precizat Fusu.

Poliţia surprinde iar
Departe de a dori să facă lumină în acest caz, de la Inspectoratul de Poliţie Prahova am primit următorul comunicat, în legătură cu atacul la adresa oamenilor primăriei: „În urma intervenţiei poliţiştilor, întreg prejudiciul a fost recuperat (adică cele două doze de tranchilizant, seringile şi câinele, probabil). Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi deţinerea ilegală a unei substanţe stupefiante, fiind totodată sancţionat conform prevederilor legii 61/1991,  (n.r. tulburarea liniştii publice). Cercetările continuă în vederea finalizării şi înaintării dosarului cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti”. Nicăieri în text nu se specifică de vinovăţia de vătămare corporală, aşa cum spun toţi martorii că s-a întâmplat. În faţa acestor noi informaţii, Gheorghe Fusu a rămas neplăcut surprins. „Cum se poate întâmpla aşa ceva, când bâta de baseball s-a rupt pe mâna omului nostru. Vom verifica modul în care s-a ajuns aici”, a menţionat Fusu. Comunicatul aminteşte de faptul că lucrătorii de la ecarisaj „au avut o discuţie în contradictoriu cu o persoană necunoscută, care ulterior a lovit cu o bâtă de baseball o cutie în care se aflau doze cu tranchilizant… şi a sustras o cutie cu 5 doze de tranchilizant, după care s-a refugiat în locuinţa sa”, dar nimic despre lovirea lucrătorilor.

Eterna problemă a oamenilor muşcaţi de câinii comunitari
Săptămânal, la camera de gardă a Spitalului de boli contagioase din Ploieşti vin, în medie 20 de persoane muşcate de câinii vagabonzi. În afara rănilor suferite de aceştia şi de senzaţia neplăcută a vaccinului antirabic, victimele trăiesc pe urmă cu frica de a fi muşcaţi oricând pe stradă de câinii pentru care unii ar omorî oameni.