Adrian Semcu a început să facă ture pe la etajul trei al Casei Albe. Şi nu merge la Cătălina…

Standard

După ce şi-a făcut guvern la un şpriţ de Fetească Neagră cu Mircea Cosma, Semcu a dat piept cu realitatea dură: a rămas cu guvernul în umbră, acolo unde ar putea, acum, să se pună şi premier, dacă vrea. Ultimele informaţii ni-l prezintă pe Semcu, şeful liberalilor prahoveni, într-o poziţie mult mai conciliantă, şi anume în vizită la primarul Andrei Volosevici, unde cică intră transpirat şi, deocamdată, iese la fel. Se pare că păstrarea postului de viceprimăriţă al Cătălinei Bozianu ar fi motivul unei asemenea vizite plăcute la primar.

Anunțuri

Attention, please! Cine e în locul lui Carmen Gheorghe la Poliţia Comunitară!

Standard

Fostul plutonier MAPN Adrian Vaida. Cine naiba mai e şi Vaida? Un mare om, începând de azi. Ce a făcut Vaida ca să ajungă şef la Poliţia Comunitară? În primul rând, nimic. După ce a terminat, asudat de la atâta muncă, a spus „Da, şefu”, „Sigur, şefu’”, „Evident, şefu’”, „Vă iubesc, şefu”. Gurile rele spun că Vaida, având o pregătire militărească de plutonier la MAPN, a avansat în structura fostei instituţii a Gardienilor Publici, ca şefuleţ de serviciu, unde, când vorbea cu presa, reuşea, într-o oră, să spună un categoric „Da” şi un terifiant „Nu”, după caz. Având atâtea calităţi, iată că munca asiduuă şi-a spus cuvântul: Vaida, te iubim, că ca tine nu găsim!

Achtung! Carmen Gheorghe a fost demisă de la şefia Poliţiei Comunitare. Ce face acum Carmen?

Standard

 

Bine, mersi! A fost mutată la şefia Direcţiei de relaţii externe a Primăriei Ploieşti. Ce va face Carmen acolo? Bine, mersi! În primul rând, ţinând cont de faptul că noua şefă nu ştie nicio limbă străină, va începe în forţă serviciul cu meditaţii. Ca să nu îi zică vreunui ambasador venit la Ploieşti în loc de „Hertzlich Wilkommen bei uns!” sau „Welcome in Ploieşti town” un simplu şi călduros „Polis comunitaire, frizz madăr facăr!”.

AC/DC la Bucureşti, shit, mă îmbăt diseară!

Standard

Când eram eu mic şi umblam prin cimitir în Viişoara, după rockerii mai mari, alergând noaptea peste cruci cu poliţiştii pe urmele mele, adică când eram a opta, adică atunci când aveam 14 ani şi m-am luat de fumat, mergeam la şcoală, când ajungeam la şcoală, cu un singur gând: să îmi scot la plimbare blugii rupţi în genunchi, pe care era desenată cu pixul, la loc de cinste, emblema bătrânilor mei idoli ai copilăriei, AC/DC. Da, am fost unul dintre ăia care se băteau la Palat cu depeşiştii. Pe lângă aventurile contondente şi pletele lungi, începusem, după Revoluţie, să consum muzică metal şi hard rock. Asta mă împlinea pe mine atunci, în afară de nota  de trecere la Chimie. La petrecerea de la sfârşitul clasei a opta, am venit cu un casetofon Panasonic al unui prieten şi le-am stricat colegilor mei copilăria cu fabulosul Thunderstruck. Au chemat paza, că începusem să rupem câteva bănci, iar diriginta, săraca, fericită că e ultima zi în care ne vedem, ne-a mustrat mult mai prietenos decât în toţi anii de studiu. Eram îmbrăcat în pantaloni scurţi, sacou, cravată şi o şapcă roşie pe capul pletos. Eram Angus Young de la Şcoala 25, aşa mi se spunea. Tot eu, Young, reuşisem să îmi terorizez, acasă, vecina de la etajul inferior, care încerca, săraca, să înveţe pentru facultate, cu Back in Black, primul album imprimat cu Brian Johnson la voce, după moartea lui Bon Scott. Ai mei stăteau la televizor în sufragerie, iar în camera lui Angus Young în mizerie era Highway to Hell la propriu. Tatăl vecinei ne vizita regulat. „Vă rog eu, plânge, are de învăţat, spuneţi-i, măcar, să nu mai sară că ne pică lustra în cap”. Posterele erau următoarele: AC/DC, METALLICA, MEGADETH, BODYCOUNT, SEPULTURA, plus MEGADETH, AC/DC, PANTERA, De fapt, cred că posterele mai ţineau tencuiala, nu invers, datorită prenadezului folosit în exces. Oamenii ăia, care scoteau, în 1991, un milion de oameni la Moscova, în primul concert al ruşilor din postcomunism, m-au determinat să mă duc la Palatul Culturii, pentru a mă înscrie la cursurile de chitară ale domnului Mitulescu. Urma să devin, nu-i aşa, un Angus Young de România. După care m-am mai răzgândit. Mi-am zis că e bine şi un Dan Iliescu, alt chitarist idolatrizat de mine în adolescenţă (Timpuri Noi). N-a fost să fie. După câteva concerte alături de Bogdan Negroiu pe scenele de la Sindicatele ploieştene, câmpinene şi din alte mega-localităţi, plus câteva baluri ale bobocilor de la UPG unde nu am reuşit să mă combin niciodată, la naiba, trupa Floare de Colţ s-a destrămat. Boala, însă, nu a trecut. După facultate, a urmat proiectul Detest care, după doi ani de repetat şi studiat, de schimbat instrumentişti, a murit şi el. Dorinţa, însă, nu. În fiecare zi îmi promit că, măcar la nivel de hobby, nu mă voi lăsa de cântat, împreună cu alţi prieteni instrumentişti cu care mai ţin legătura şi cu care împărtăşesc aceiaşi boală. Acum, după ce mulţi alţi mari compozitori şi instrumentişti mi-au invadat neuronii, de la AG Weinberger până la Paganini (ăsta e un idol recent, la naiba, ce grea e partitura cu cele şase părţi ale celebrului concert pentru chitară!), bătrânii rockeri vin în Bucureşti. După ţeapa românească de anul trecut, în care ne-am făcut de cacao în toată lumea show-bizz ului, AC/DC chiar vin, dragi prieteni! Adică eu, Angus Young de la şcoala 25, ăla care fuma Parissiene la bucată, ascultând la Mekosonic Angus Young, îl va vedea, în data de 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei, executând la chitară celebrele rifuri. Sunt un norocos, pe bune!

Incredibil, Geoană continuă să fie penibil. I se alătură, transfigurat, şi Crin

Standard

Am tot aşteptat, am respectat doliul, dar nu mă mai pot abţine. După ce şi-au fluturat chiloţii pentru o victorie care nu o vor avea niciodată, după ce au rânjit la televizor, în spiritul stabilităţii pesedisto penelisto udemeriste, după ce au rupt orice legătură cu PDL, reprezentanţii PSD şi PNL vin, acum, să ne spună că interesul naţional este pe agenda lor. Incredibil, dar adevărat. Geoană, acum câtva timp, a avut incredibilul tupeu, patetism, neobrăzare, să arunce pe piaţă ideea unei guvernări de uniune naţională. „Sigur că acceptăm şi PDL la guvernare, iar dacă ar fi şi UDMR, ar fi chiar foarte bine, pntru stabilitate”, a dat din mâini, diplomatic, Mircea Geoană. Observ, totodată, că Antonescu rămâne să demonstreze că este construit din alt aluat. Credibilitatea lui Crin rămâne la un nivel mai înalt, chiar dacă ambii sunt în picaj, la mai multe capitole importante ale carierei lor politice. Dar Geoană, de data asta, e pur şi simplu nesimţit. E incredibil. Paie şi patetism.

Curtea Constituţională a decis reexaminarea voturilor nule din Tatra de probe a PSD

Standard

Acea Tatra cu probe care era să sufoce Curtea Constituţională s-a dovedit a fi, de fapt, o roabă aflată în pană. Curtea Constituţională a decis reexaminarea voturilor nule, în număr de 130.000 şi ceva. Desigur că, la prima vedere, numărul buletinelor anulate pare impresionant. Ceea ce trebuie să ştim, însă, este că în anul 2004, atunci când Băsescu a ieşit preşedinte, Adrian Năstase s-a conformat, şi-a recunoscut înfrângerea şi a avut o atitudine decentă, demnă de comportamentul unui diplomat autentic (asta era pentru Geoană…). Atunci, s-au înregistrat peste 100.000 de voturi nule, ca şi acum, şi nu s-a mai autosesizat nimeni. Acum, peste ani, avem câteva obrăznicături care pur şi simplu nu mai suportă opoziţia, ceea ce pot înţelege. Obrazul gros, însă, nu este scuzabil niciodată. Părerea mea. Punct!

Ceva funny, funny – Înainte de tortul lui Geoană şi şampania lui Crin, Semcu şi Cosma stabiliseră prefecţii

Standard

Aceasta nu este o poveste de Crăciun, cu toate că a avut loc tot pe înserat. Totodată, trebuie să ştiţi, dragii moşului, că această povestioară haioasă, totuşi, nu a adormit niciun copil, cu toate că putea să anestezieze, lejer, un judeţ întreg. Mai pe scurt, înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale, în urbea Ploieşti, la un bar, în miez de noapte, s-a desfăşurat o întâlnire de taină, că de-aia apare bârfa asta pe acest blog, între preafericiţii Mircea Cosma – preşedintele PSD Prahova, pentru necunoscători, şi mult prea doctrinarul Adrian Semcu – preşedintele PNL Prahova. La vremea respectivă, stimabilii erau ca surferii când prind valul vieţii lor. Rânjetul lui Patriciu, când a dezvăluit lumii întregi filmarea cu marinarul care mutilează atât de sadic un copil, care a şi murit, dar de râs, după această scenă dramatică, se putea găsi pe figura fiecăruia dintre cei doi domni stimabili pomeniţi mai devreme. După ce s-au giugiulit la o Fetească Neagră, Cosma şi cu Semcu au scos abacul pe masă şi au început să facă schimburi de sendvişuri, mai ceva ca în reclama la brânza aia olandeză. Cosma ar fi zis următoarele: „eu, fiind băiat de oraş, adică URBAN, iau prefectul. Tu Adriene, fiind băiat de la ţară, nu mai Urlaţi atât, că iei tu subprefecţii”. Amândoi amorezii erau uniţi de acelaşi sentiment, o singură trăire, un singur gând: Mircea Geoană preşedinte. Şi tot aşa, s-au dus fericiţi fiecare la casele lor de lux camuflate în apartamente muncitoreşti la bloc, făcându-şi, în continuare, calcule măreţe. Probabil că, în dimineaţa de după alegeri, Nea MIrcea a băut o cafea la reşoul de pe palier, unde vecinul său, Nae Oprea, cu mucii în batistă, a venit cu vestea proastă: Voievoade, am înfrânt şi de data asta, la naiba! Aceasta a fost această scurtă şi tristă povestioară, cu nişte pacienţi care s-au culcat bine, dar s-au trezit cu maioul fleaşcă, direct într-un coşmar: Judeţul nu va fi al nostru, ci, poate, al urmaşilor noştri. Amin!