Teamnet se listează la bursă, informează deontologic EVZ. Adică banii lui Ghiță „n-are” culoare nici pentru Andronic, nu?

Standard

Imagine

După cum știm, Teamnet este firma din portofoliul ăla mare de firme înființate de actualul deputat Sebastian Ghiță. Tot Ghiță este și finanțatorul unei grămăjoare importante de entități media, dintre care amintesc, acum, doar Romania TV, acolo unde apare de câteva zile domnu Dan Diaconescu drept corespondent RTV în curtea Isaurei Mondiala. Articolul ăsta din evz.ro este doar o dovadă nevinovată, dar fâșneață, despre niște lucruri pe care noi, ăștia din presă, le știm de ceva vreme: EVZ, adică Dan Andronic, se adapă și din zona Ghiță. Ia să vă văd dacă ghiciți: B1 TV din ce zonă își ia banii? Carevasăzică presa de putere și de opoziție mănâncă de la aceleași străchini? Really?

Anunțuri

Puțină normalitate nu strică

Standard

Meseria asta nenorocită mă face să nu ratez nici un rahat cotidian. Sunt atât de încărcat, încât put și eu, desigur, alături de toți ceilalți, chit că vorbim de „ăia buni”, ori de „cei răi”.

Suntem atât de jos încât nivelul zero mi se pare, astăzi, la mii de leghe deasupra noastră.

Interlopii devin model național, justiția e pusă la zid de grupări conduse de niște nenorociți corupți, țara mea plutește în derivă. Nu știu dacă simțiți același lucru, asta e starea mea de spirit. Nimic nu mai e autentic, totul este atins de minciună și derizoriu.

Privim din două perspective, ambele buimace: unii sunt păcăliți, pur și simplu, și mușcă momeala așa cum li se livrează, iar ceilalți, puțini la număr, sunt scârbiți, resemnați, pe punctul de a pleca de aici. Asta ne macină sănătatea, relațiile, familia, totul.

Reperele morale dispar mâncând pământul. Biserica ortodoxă are o atitudine autodistructivă incredibilă, statul – fanariot, asupritor, iar străinii ne privesc ca pe niște băștinași tribali, foarte greu de civilizat.

Ca să nu cad pradă acestei nebunii, am metoda mea: caut știri din țări unde firescul este firesc, calitatea vieții este realitate, iar oamenii sunt senini. Vă livrez, în linkul ăsta, un crâmpei de normalitate. Sigur, veți spune că ăia sunt colonialiști, domne, au furat de peste tot. Așa e. totuși, vă rog să priviți filmarea dintr-o altă perspectivă – cea a omeniei, a respectului între semeni. Să vedeți ce rezultate au unii, alegând calea simplă: recunoscându-și rădăcinile firești și acceptându-le ca pe ceva autentic și definitoriu pentru identitatea națională. Vizionare plăcută!

S-a întâmplat o nenorocire la Bazinul de înot Vega. Câteva detalii și chestiuni să le zicem exclusive

Standard

Victima care a murit înecată la bazinul Vega din Ploiești, paznicul bazinului, este un om pe care îl cunosc de peste zece ani. În această dimineață, omul urma să împrăștie în bazin substanțele dezinfectante (o găleată de Hipoclorit) specifice activității de igienizare zilnică, dar s-a dezechilibrat și a alunecat în apă, fapt care i-a fost fatal. Vă descriu povestea tragediei dintr-un singur motiv: în presă au apărut câteva tâmpenii care, sigur, vor fi demontate de concluziile autopsiei. Haideți să vă spun ce știu, și le știu bine: Filmul tragediei Continuă lectura

Dosarul ICA în care este judecat Dan Voiculescu a fost amânat pentru 1 iulie / Bizar: Judecătorii din dosar ori sunt arestați, ori se pensionează

Standard

Dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu a fost amânat din nou după ce judecătorii au anunțat marți un nou termen la 1 iulie. În ședința de marți, avocații lui Voiculescu au cerut o amânare pentru schimbarea completului de judecată, susținând că completul nu a fost ales în mod aleatoriu. La rândul său, unul dintre cei doi judecători din dosar, Florică Duță, a anunțat că există baza legală pentru această cerere. În plus, Florica Duta a anunțat că și-a cerut pensionarea.

Dan Voiculescu ar putea scăpa definitiv de dosar în luna decembrie 2014 dacă instanța nu pronunță o sentință până atunci, deoarece potrivit noilor coduri faptele de care este acuzat se prescriu.

Dan Voiculescu și alte 12 persoane au fost trimiși în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasa a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro. 

Surse. Iar a fost tam-tam în PNL. Roșca a încercat să dizolve Biroul Politic Teritorial Prahova

Standard

Surse din interiorul PNL Prahova au confirmat faptul că președintele Mircea Roșca a convocat, în jurul orelor 16.30, Biroul Politic Teritorial PNL Prahova pentru o ședință în care s-a propus la indicațiile sale dizolvarea acestui for.

Ședința a fost programată la o oră de la anunț, adică la ora 17.30, spun sursele noastre, motiv pentru care contestatarii lui Roșca nu au fost prezenți. Din Birou fac parte toți parlamentarii liberali care, așa cum spuneam, îl critică pe Roșca, intenția acestuia fiind aceea de a schimba componența forului de conducere. N-a fost să fie, Blietzkriegul lui Roșca s-a fâsâit transformându-se într-un veritabil Stalingrad. Unii dintre primarii invitați la ședință mai devreme și-au dat seama, la începutul discuțiilor despre ce este vorba. De aici, ceartă cât cuprinde, Roșca neputând să dizolve nimic.

După cum vă povestea în Actualitatea Prahoveană, în PNL Prahova sunt tulburări majore, practic toată organizația fiind împotriva lui Roșca. ZIlele trecute au fost înregistrate situații absolut hilare. După ce Roșca a schimbat yala de la intrarea în partid, iar ieri s-au porcăit la ședință ca la ușa cortului, astăzi scandalul a continuat, așa cum spuneam, cu primarii invitați din teritoriu care s-au enervat și ei pe Roșca și pe tentativa acestuia de dizolvare a Biroului Politic Teritorial. Dacă ieri i s-a cerut, în mod deschis, demisia, ajungându-se la înjurături și amenințări, astăzi a fost rândul primarilor să îl ia la rost pe Roșca, care îi chemase la partid mai devreme, înainte de a anunța organizarea ședinței.

Surse din PNL spun că Roșca beneficiază de susținere de la București, Iohannis neluând nicio decizie negativă în privința liderului PNL Prahova. Roșca a fost atent cu Iohannis – dacă până săptămâna trecută era considerat unul dintre apropiații lui Crin Antonescu, se pare că acum liderul liberalilor prahoveni s-a apucat de germană. Că româna, nu-i așa, a terminat-o demult, dacă mi se permite un spirit de glumă. Așadar, să îi urăm domnului Roșca tradiționalul Viel Erfolg und Auf Wiedersehen! („Mult succes și la revedere”, asta ca să nu se mai obosească nimeni cu Google translate).

Revin cu amănunte