25 de ani de la Revoluție. Imaginile mele

Standard

Oameni curajoși, senini, au murit eroic. Unii pentru mâncare și căldură, însă foarte mulți pentru un principiu. Uneori, chiar și pentru dreptul ca să ne lamentăm noi azi, la un șpriț: „a fost sau n-a fost”. Ca să înjurăm. Inclusiv ca să spună câțiva proști că nea Nicu a fost bun, că a dat servici. De-asta a fost Revoluție – pentru că au murit eroi. Din respect pentru ei, mi-aș dori să credem toți asta din tot sufletul. De ce n-ar fi – o discuție interminabilă. Poate o terminăm definitiv după ce moare Iliescu, că atât ne-a dus pe noi capul, în 25 de ani. Sau pe ei…

În fine, aveam 10 ani și îmi petreceam vacanța de iarnă la Sibiu, la bunici. „Români, sunteți liberi, dictatorul a fugit!” – imaginea bunicului meu ascultând la radio Europa Liberă – plângea fericit, încet, privind în gol: i se părea ireal, sunt convins. Era la doi-trei metri de mine, eu stăteam lângă soba din sufragerie: îmi plăcea locul ăla. Era și cald și aveam și o vedere de ansamblu bună (inclusiv spre televizor, la care nu ratam programul de două ore). De la locul ăsta, văzusem serialul Norii Negri, toate cele zece episoade, cu un an-doi înainte, 87, 88, nu mai știu.

A început să se tragă. E singura dată, în viața mea, când am auzit mitraliere, mici, mari – nu știu, era terifiant. Bunicul ne-a pus să stăm pe burtă, în casă. Au fost oameni cărora le-au intrat gloanțe în casă, cu toate că zona Lazaret din Sibiu e la vreun kilometru și jumătate de centru. Totuși, s-a întâmplat. O zi s-a auzit foarte puternic vacarmul ăsta sinistru. Îl aud și azi!

Știu că eram supărat. Toți copiii de pe stradă aveau tunuri cu „carbit”, ni s-a interzis în anul ăla să mai folosim așa ceva. Am strâns, însă, în cutii Amigo, cartușe de pe stradă. Aveam o cutie de Amigo plină. Toți aveam, erau multe gloanțe. Am ieșit a doua sau a treia zi și am fost în centru. Am văzut morți. Am dat mere soldaților de pe un TAB. La întoarcere, la Alimentara de lângă gară, am stat la coadă la portocale. Lumea era fericită: „Nu vă înghesuiți, no, că de azi o să avem portocale tot timpul!”. Bunica aștepta afară – era înghesuială. Am luat un kilogram sau două în fes, că nu aveam sacoșă.

Acasă am primit vești bune. Mătușa, despre care nu mai știam nimic de vreo două zile, era bine. Lângă gară se construiau niște blocuri – acolo jucam pac-pac, pe șantier. Lumea vorbea că soldații împușcaseră un terorist care se suise pe macara, până sus. A picat mort de acolo. S-a dovedit, ulterior, că era doar un bețiv dezorientat.

La Miliție, clădirea era ciuruită, înnegrită de fum, cu niște găuri imense în pereți. Armata a tras cu tunul, cred. Oricum, prin găuri se vedeau camerele, inclusiv secțiuni din niște celule de jos, situate la demisol. La fel și casa lui Nicu Ceaușescu. Persoane neidentificate furaseră tot, inclusiv canapelele, din câte se auzea.

În centru, pe 28, 29 decembrie, treceau tiruri din Germania, Franța, etc. Le făceam semnul victoriei, iar șoferii străini ne răspundeau la fel. Camioanele erau pline cu ajutoare. Atunci, în decembrie, am stat, alături de sute de persoane, cu mâinile întinse către ușile deschise ale camioanelor. Erau pachete cu dulciuri trimise de oameni din Vest. Din VEST!

Am primit o ciocolată lungă, gumă de mestecat și o cutie de suc (Top-Star Cola). Doru, prietenul meu cel mai bun, primise un alt tip de ciocolată. Parcă am făcut schimb de „impresii”.

În cartierul Ștrand, o femeie a murit împușcată în casă. Un glonț a intrat prin geamul din bucătărie. Parcă și la prietenul meu, Harry, un glonț îi lovise casa, însă aici, din fericire, nu a fost nimeni rănit.

La televizorul alb-negru, ne-am uitat la Ferma Animalelor. Eu am plâns – nu știu de ce, m-a impresionat. Acceleratul Ploiești-Sibiu avea numărul 621. Sibiu-Ploiești – 622. Primul, care m-a dus în decembrie 1989 la bunici, nu avea căldură. 622-ul, care m-a adus înapoi la Ploiești, la sfârșitul vacanței de iarnă, în ianuarie, 1990, duduia. Transpirai. Lumea: „De acum o să fie căldură tot timpul!”.

În gândul meu: „Și portocale”.

Anunțuri

Un gând despre “25 de ani de la Revoluție. Imaginile mele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s