DNA, nu fii trist, baronii Opoziției se pregătesc să nu te lase fără activitate

Standard

Revin asupra unei teme care mă frământă, mai ales de doi ani încoace, de când asist la absența unei Opoziții combative în spațiul public. Opoziția a făcut un joc de glezne scandalos de complice cu Puterea –  fapt care te obligă, ca simplu cetățean, să înțelegi că orice formă de talibanism legat de o aparentă cauză doctrinară este doar o pistă falsă, cel mult subiect de bancuri.

Mecanismul a funcționat ca uns, nederanjat de nicio remușcare, nicio grimasă nu s-a produs pe fețele acestor politruci când s-au iubit, la vedere, cu dușmanii politici. De la blaturile din consiliile locale, din cele județene, de la negocierile din Parlament, unde lobby-ul din comisii, ori din plen devine o glumă proastă când totul se reduce la replica „nu îți votăm proiectul, chiar dacă e bun, fiindcă ești din partea cealaltă” – totul este doar o spoială, nici măcar foarte bine-jucată.

Iar acum, distrușii ăștia vin să țipe că ei reformează statul. Hoții își freacă mâinile, fiindcă simt gustul banului, precum hiena în așteptarea rândului la stârv. Ei sunt viitorul, astăzi, ei trebuie să ia puterea de la PSD. Nu pentru că nu dorm nopțile suferind pentru proiectele pe care abia așteaptă să le pună în practică – apropo, observați că nu au niciun plan, nu există nici o strategie, un plan de guvernare credibil, lideri de opinie care să se bată cu pumnii în piept pentru idei, pentru reformă, nici măcar asta nu mai mimează, preocuparea – așadar, acești oameni se bazează doar pe „val”. Au neobrăzarea, chiar, să le râdă pesediștilor în față, fluturându-le voturile din noiembrie.

Pe lângă greață, mai trăiesc doar cu speranța că DNA nu își va pierde din dinamică. Pentru că, la cum se comportă viitorii guvernanți, îi simt deja pe mulți dintre ei în zeghe. Nu vă bucurați – problema e gravă: reformatorii României sunt mai hoți și incompetenți decât hoții și incompetenții ceilalți. De unde și drama noastră, a tuturor…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s