Laura Georgescu – file de dosar. Acum, varianta DNA. Deci, ce a făcut doamna asta va rămâne în istorie

Standard

Îți faci cruce cu ambele mâini. Asta mică de la CNA, cum îi zice – Laura Georgescu – își punea angajații instituției să facă sesizări „anonime” pe mailul instituției, de la calculatorele instituției, după care printa și se autosesiza și amenda televiziunile pe care avea boală. DNA a început urmărirea penală, desigur 🙂

Laura Georgescu ar fi impus mai multor funcţionari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea, cu amendă, a celor șapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori. Mai pe românește, funcționarii CNA trimiteau „sesizări” pe mailul instituției, după care CNA se „autosesiza” și proceda la pedepsirea țintei.

Iată comunicatul DNA

GEORGESCU LAURA – CORINA, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A), infracţiunilor de:
– abuz în serviciu, în formă continuată (17 acte materiale),
– instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată(17 acte materiale).

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Față de aspectele menționate în comunicatele anterioare, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, în calitatea sa de preşedinte al C.N.A., suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat, în perioada 2013 – 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a șapte posturi de televiziune.
Sintetizând rezultatul actelor de urmărire penală, s-au stabilit în legătură cu aceste noi aspecte, următoarele:

În perioada respectivă, preşedinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcţionari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea, cu amendă, a celor șapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori.
În concret, modalitatea de lucru în cazul acestor sesizări false era bine pusă la punct, iar pentru a se crea aparenţa de legalitate în privinţa acestor sesizări, parte dintre ele au fost lucrate într-un fişier „word” care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA (formularul on-line de sesizare – http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html).
Pornind de la un asemenea formular, angajaţi ai CNA fie au completat respectivele sesizări cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, înregistrând o dată calendaristică modificată, nereală sau au permis ca sesizările să fie realizate de pe calculatoarele lor.
Trebuie subliniat că, după redactare, aceste sesizări cu date nereale erau printate şi înregistrate ca şi cum ar fi fost preluate de pe mail-ul instituţiei, deşi acestea, în mod evident nu erau transmise pe mail, însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparenţa de legalitate a acestor sesizări.
În cazul sesizărilor identificate cu privire la cele 7 posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresă de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizării.
În conţinutul unei astfel de sesizări, au fost inserate abaterile despre care suspecta Laura Georgescu a considerat că ar fi suficiente ca să ducă la sancţionarea respectivului post, chiar dacă, în unele situaţii, faptele erau mai vechi şi erau prescriptibile (se aplică termenul general de prescripţie în materie contravenţională – 6 luni).
Un alt aspect rezultat în timpul urmăririi penale este acela că, în cazul unora dintre aceste sesizări false, momentul conceperii lor şi al înregistrării este anterior derulării efective a programului în legătură cu care se reclamă abaterea de la legea audiovizualului. În aceste condiţii, este evident că se urmărea grila, se stabilea care program ar putea fi sancţionabil şi se proceda la redactarea sesizării, însă din neglijenţă, nu se modifica ora şi rămânea menţionată ora redactării care, aşa cum s-a precizat, era anterioară difuzării respectivului program.

În cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia suspectei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.
Urmare a sancţionării repetate şi a neprelungirii licenţei, în condiţiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate, cu peste 600.000 lei.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, angajați în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului, în legătură cu întocmirea documentelor false sus menţionate.

Suspectei Georgescu Laura – Corina i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

DNA – BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s