Manual din Coreea de Nord: „Liderul Suprem a învățat să șofeze la trei ani”. Ce ar mai putea să știe Kim Jong Un încă din fragedă pruncie

Standard

Copiii nord-coreeni vor învăţa la şcoală, printre altele, că Kim Jong-un a învăţat să conducă automobile la vârsta de trei ani, ca parte a unei noi discipline şcolare dedicate în întregime vieţii şi „operei revoluţionare” a conducătorului acestui stat asiatic.

De asemenea, zic eu, Kim a mai uimit oamenii de știință nord coreeni cu câteva chestiuni:

– La un an, mânca lapte praf Aptamil, cu toate că în Coreea de Nord încă nu se inventase

– Este singurul umflat din Coreea de Nord – iată o evidență clară a sfințeniei sale!

– Când s-a născut, pe cer a apărut o stea care a luminat Phenianul. Sau a dat drumul Electrica la curent în cinstea evenimentului – istoricii încă dezbat pe această temă complexă

– Kim este atât de genial, încât din naștere a primit o bursă de studii în Elveția, fiind singurul elev nord-coreean cu asemenea capacități intelectuale, din câte se pare. Potrivit colegilor din Elveția, Kim mânca chipsuri imperialiste și se juca Playstation toată ziua, împușcând americani virtuali. Ceea ce, practic, face și acum…

– Având foarte multe pe cap, viitorul lider Kim a văzut lumina zilei cu țigara în gură. Obiceiul l-a păstrat și acum – Kim fumează pe rupte la inaugurări de grădinițe, maternități, etc

– Când s-a suit prima oară la volan, doi soldați nord-coreeni s-au sacrificat din principiu, aruncându-se sub roțile mașinii, astfel ca viitorul lider suprem să înțeleagă grelele responsabilități care îl așteaptă. Soldații au primit, post-mortem, o ladă de Pepsi și apartament cu două camere decomandat.

– După ce a născut, mama lui Kim a primit în vizită doi magi cu epoleți care au anunțat-o de minune, după care au dus-o într-un lagăr de muncă pentru reeducare

– Propaganda nord-coreeană ar putea spune că tovarășul Kim nici măcar nu s-a căcat pe el când era mic. Din păcate, asta nu poate funcționa în Coreea de Nord. Pentru că acolo, practic, nu prea se cacă nimeni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s